Prima pagină » Actualitate » Chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, acuzat de colegi că tratează pacienţii „sub influența băuturilor ALCOOLICE”

Chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, acuzat de colegi că tratează pacienţii „sub influența băuturilor ALCOOLICE”

Chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, acuzat de colegi că tratează pacienţii „sub influența băuturilor ALCOOLICE”

Un chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu este acuzat că tratează pacienţii în stare de ebrietate.

În acest caz, urmează să fie demarată o anchetă internă.

Managerul unității medicale, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Acuzațiile colegilor

Medicii care îl reclamă pe medicul Iulian Făgeţan au adresat o sesizare scrisă conducerii spitalului sibian, în urmă cu aproape o săptămână, în 23 mai, în care scriu printre altele, următoarele: „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens”.

Iulian Făgeţan conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?