Chișinăul cumpără gaz din altă sursă decât Rusia, pentru prima dată în istorie. Dmitri Peskov: ”Președintele Putin nu intenționează să discute, deocamdată, chestiunea gazelor cu conducerea Moldovei”
Republica Moldova se află într-o criză energetică acută, pe teritoriul țării fiind instituită starea de urgență energetică pentru 30 de zile, în contextul în care presa rusă anunță că negocierile privind semnarea unui nou contract cu gigantul rus Gazprom au eșuat.
Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că, pentru prima dată în istoria Moldovei, va fi achiziționat gaz natural din altă sursă decât Rusia, respectiv Polonia, chiar dacă este vorba – la acest moment – despre o ”achiziție de probă”.
”Moldova a efectuat prima achiziție de gaze naturale din surse alternative. (…) A fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Este prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova. Achiziția de probă vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și vine să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale. În condițiile scăderii presiunii din rețeaua națională de distribuție, achiziționarea din surse alternative permite menținerea livrării de gaze naturale către consumatori. Tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne neschimbat”, a anunțat premierul Republicii Moldova.
”Menționez că Guvernul Republicii Moldova se află în negocieri cu Federația Rusă și compania Gazprom pentru semnarea unui acord de livrare de gaze naturale pe termen lung”
Natalia Gavrilița
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ”Președintele nu are încă planuri”
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a declarat că această ”chestiune a gazelor” – în ceea ce privește Republica Moldova – nu se află, cel puțin deocamdată, pe agenda de lucru a lui Vladimir Putin.
Dar, a mai specificat Peskov, dialogul dintre cele două țări, pe această temă, ar trebui să fie continuat.
”Președintele rus Vladimir Putin nu intenționează deocamdată să discute chestiunea gazelor cu conducerea Moldovei. Nu, președintele nu are încă planuri, dar pe de altă parte, dialogul trebuie să continue cumva. Toate pozițiile sînt bine înțelese, poziția părții ruse, a Gazpromului, e extrem de clară, extrem de simplă, e o poziție comercială care include reduceri binecunoscute, și de aceea sperăm că discuția va continua, într-un fel sau altul”, a transmis Dmitri Peskov, la o întâlnire cu jurnaliștii de la Moscova, potrivit Ria Novosti.
Moscova ar fi propus Chișinăului o reducere de 25 la sută a prețului, dacă R epublica Moldova achită – într-un interval de timp de trei ani -, datoria de circa 700 milioane de dolari. Oferta a fost, însă, respinsă de autoritățile moldovene.
Acestea au au solicitat o reducere de 50%, declarând exagerat preţul de 790 de dolari mia de metri cubi. De cealaltă parte, reprezentanții Gazprom susțin că dacă Republica Moldova nu va achita datoria respectivă, țara riscă să rămână fără gaze naturale, începând cu data de 1 decembrie.
În același timp, Moscova ar dori și ca autoritățile de la Chișinău să își asume o datorie de aproape 8 miliarde de dolari pentru gazele livrate, de-a lungul timpului, în regiunea transnistreană.
Valeriu Pașa, WatchDog Chișinău: ”Minciună. Republica Moldova nu are nici o datorie”
Valeriu Pașa, expert al comunității WatchDog de la Chișinău, susține că totul se reduce la fake news atunci când se vorbește despre datoriile Moldovei față de Gazprom.
Din punctul acestuia de vedere, potrivit RFI, Moldova nu are nicio datorie, fiindcă datoria este trecută în contul companiei Modovagaz, iar aceasta… aparține, în proporție majoritară, Gazprom.
”Cică Republica Moldova ar avea datorii pentru livrările de gaze. Minciună. Republica Moldova nu are nici o datorie, datoria este scrisă pe compania Moldovagaz. Iar aceasta aparține în proporție majoritară chiar Gazprom-ului. Iar ceea ce încearcă să obțină Kremlinul este anume ca această așa zisă datorie să devină datorie de stat și să o achităm din buget. Al doilea fake news este însăși faptul că Moldovagaz ar avea astfel de datorii cosmice față de Gazprom. Adică, pe hârtie ele există. Semnate de Gazprom și compania fiică a Gazprom – Moldovagaz. Dar în realitate, aceste datorii sunt quasi-fictive. Acumulate cu acordul Gazprom, prin furtul masiv de bani din Moldovagaz timp de peste 20 ani cu acordul Gazprom. Probabil și cu participarea activă a managementului delegat de Gazprom”, a declarat Valeriu Pașa.