Chita RIVERA, una dintre legendele musicalului, a murit la 91 de ani

Publicat: 31 01. 2024, 12:35
Actualizat: 31 01. 2024, 12:37
Chita Rivera, una dintre legendele musicalului, a murit la 91 de ani / Sursa FOTO: flickr.com

Chita Rivera, o legendă a teatrului muzical, recompensată de mai multe ori cu trofee Tony şi creatoarea rolului provocatoarei portoricane Anita, din musicalul de pe Broadway „West Side Story”, a murit marţi, 30 ianuarie 2024, la vârsta de 91 de ani.

Miniona şi bruneta dansatoare, cântăreaţă şi actriţă a intrat în istorie când a devenit prima femeie hispanică recompensată cu prestigioasa distincţie Kennedy Center Honor, în 2002.

De asemenea, a primit Medalia Prezidenţială pentru Libertate din partea preşedintelui Barack Obama, în 2009.

Chita Rivera, 10 nominalizări la „Tony”

Cu cea mai mare tristeţe, Lisa Mordente, fiica Chitei Rivera, anunţă moartea preaiubitei ei mame, care s-a stins în pace marţi, 30 ianuarie 2024, la New York, după o scurtă boală”, a anunţat într-un comunicat fiica actriţei, Lisa.

Rivera a primit 10 nominalizări la premiile Tony şi a câştigat de două ori trofeul. În 2018, a fost recompensată cu un Tony pentru întreaga carieră, care a cuprins aproape şapte decenii.

Apreciatul dramaturg Terrence McNally, care a semnat libretele spectacolelor „The Rink” (1984) – în care Rivera a jucat alături de Liza Minnelli într-un rol pentru care a fost recompensată cu Tony – şi „Kiss of the Spider Woman”, a descris-o pe actriţă ca fiind „o carte de istorie ambulantă a epocii de aur a teatrului muzical american”.

Chita Rivera, pe numele ei real Dolores Conchita Figueroa del Rivero, s-a născut pe 23 ianuarie 1933 în Washington. Tatăl ei, muzicianul portorican Pedro Julio Figueroa del Rivero, a murit pe când ea avea 7 ani.

Provenită dintr-o familie cu cinci copii, a studiat baletul de la o vârstă fragedă şi a câştigat o bursă la Şcoala de Balet a lui George Balanchine din New York. Era încă adolescentă când a participat la o audiţie, alături de o prietenă, pentru producţia itinerantă „Call Me Madam”, în care a şi obţinut un rol.

În 1957 s-a căsătorit cu Tony Mordente, actor şi dansator.

O carieră impresionantă

Rivera a evoluat de la roluri în cor în musicalurile Broadway „Guys and Dolls” şi „Can-Can”, la cel de protagonistă odată cu rolul criminalei Velma Kelly în producţia originală Broadway din 1975 „Chicago”, creând apoi rolul Rose în spectacolul încununat de succes „Bye, Bye Birdie”, din 1960, alături de Dick Van Dyke.

Însă, rolul care i-a adus consacrarea a fost cel al unduitoarei Anita, care păşeşte degajat pe scenă în timp ce cântă „America” sau „A Boy Like That” în superproducția „West Side Story”.

„Şansa de a fi acolo când aceste genii au creat spectacolul este un fel de binecuvântare, înţelegeţi. E un lucru pe care nu-l poţi uita niciodată” – Chita Rivera, referindu-se „West Side Story”, musical inovator creat de Leonard Bernstein şi Stephen Sondheim.

Contribuţia sa la „West Side Story” a fost atât de importantă încât producţia londoneză a musicalului a trebuit amânată până după ce actriţa a dat naştere singurul ei copil, Lisa, în 1958.

Problemele cu sănătatea

Cariera actriţei a fost întreruptă când a suferit o fractură la picior în urma unu accident de maşină în New York, în 1986, pe vremea când făcea parte din distribuţia spectacolului „Jerry’s Girls”. Medicii au fost nevoiţi să-i monteze mai multe tije pentru a-i reface membrul fracturat.

După o terapie fizică riguroasă, Rivera nu doar că s-a recuperat în urma accidentului, dar a câştigat şi cel de-al doilea premiu Tony din palmares pentru rolul din „Kiss of the Spider Woman”, in 1993.

Apoi, a obţinut o nouă nominalizare pentru „Nine”. Un deceniu mai târziu, juca aici alături de Antonio Banderas.

Când avea în jur de 75 de ani, vârstă la care alte dansatoare şi-au redus ritmul ori s-au pensionat, ea a apărut în „Chita Rivera: The Dancer’s Life”, un spectacol care combina muzica, dansul şi povestirea.

„Nu ştii niciodată ce-ţi rezervă ziua de mâine. Am o viziune foarte tânără. Cred că nu ştii cât de multe poţi face dacă nu încerci” – Chita Rivera