Cimitir în care sunt îngropați soldați ruși, vandalizat. Polițiștii au deschis dosar penal
Un cimitir din comuna Moțca din județul Iași, în care sunt îngropați mai mulți soldați ruși, a fost vandalizat.
Pe pietrele funerare au fost desenate literele Z și V, litere folosite de către Armata rusă pentru a-și marca trupele și armele de la invadarea Ucrainei.
Polițiștii ieșeni au deschis un dosar penal și încearcă să afle cine a vandalizat mormintele, informează Adevărul.
„La data de 21 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanarea de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ Iaşi.
În cimitir sunt îngropați și soldați români
Pe pietrele funerare din cimitir, dar și pe monumentul din interiorul ansamblului funerar, au fost scrise literele Z și V, folosite de ruși pe tancurile lor din Ucraina.
Litera „Z” înseamnă apelul „Pentru victorie”, „V” înseamnă „Puterea V (în) adevăr”, iar „V” suplimentar înseamnă „Sarcina va fi finalizată”, a explicat ministerul rus al Apărării.
Localnicii spun că în cimitirul respectiv sunt îngropați și soldați români, căzuți pe front în cele două războaie mondiale.