Cinci soldați au murit, după ce elicopterul militar în care se aflau s-a prăbușit, în Peru

Publicat: 09 12. 2021, 08:47
Un elicopter cu 16 persoane la bord, dintre care 13 turişti, s-a prăbuşit în peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus / Sursa FOTO: wikimedia.org

Cinci soldați au murit, după ce elicopterul militar în care se aflau s-a prăbușit, în Peru. Epava a fost descoperită într-o zonă greu accesibilă, din provincia Huarochiri, din centrul țării sud-americane, au anunțat forțele aeriene.

Elicopterul în care se aflau cinci soldați la bord dispăruse în cursul zilei de marți, dar abia miercuri a fost descoperită epava.

„Regret profund moartea celor cinci membri ai echipajului elicopterului forțelor aeriene din Huarochiri”, a scris președintele Pedro Castillo pe Twitter.

„Și-au dat viața pentru a-și îndeplini datoria. Condoleanțe pentru familiile lor”.

Soldații se aflau în misiune în momentul accidentului.

Elicopterul decolase din capitala Lima și urma să zboare spre Pucallpa, în regiunea Amazonului, după o oprire la San Ramon, în districtul Junin.