Cine e Gabriel Rusu, șeful de promoție din Vatra Dornei. A făcut zilnic naveta de 40 km și a terminat liceul cu 10 pe linie
Deși trăim într-o era în care rețelele de socializare au devenit, parcă, mai importante decât învățatul, există copii care reușesc să pună școala pe primul loc și să termine liceul cu media 10!
Este cazul lui Gabriel Rusu, un tânăr ce a reușit să fie șeful promoției din acest an al Liceului Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, terminând cu 10 pe linie.
Gabriel Rusu are 19 ani și este din localitatea Ciocănești, de unde a făcut naveta zilnic, vreme de patru ani. Adolescentul a parcurs, în fiecare zi, peste 40 de kilometri dus – întors, între Ciocănești și Vatra Dornei. Însă, efortul nu a contat, tânărul având mereu media 10, atât în gimnaziu, cât și în liceu.
”Nu sunt tocilar, eu nu pot reține învățând pe de rost, ci doar logic, pe baza unor asocieri, a unor imagini și a unor rezumate. La clasă eram atent, receptiv, iar acasă lăsam undeva la 20 – 30% pentru aprofundare. Nu am avut niciodată nevoie de meditații, nici acum pentru bacalaureat, având în vedere că cerințele examenului sunt din materia de liceu, nu văd de ce aș avea nevoie”, spune adolescentul pentru Monitorul de Suceava.
Gabriel a absolvit clasa de științe ale naturii, fiind mai curând preocupat de științele exacte – fizică, biologie, matematică.
”Au fost ani de care îmi amintesc cu plăcere, asta și datorită dirigintelui nostru, prof. Mihai Cioată, care a avut grijă să formăm un colectiv unit, închegat. Din păcate, la jumătatea clasei a IX-a a intervenit pandemia care a întrerupt cursul normal și care ne-a ținut un an și jumătate în online. Am pierdut mult pe partea socială, dar pe partea de lecții, noi am făcut cursuri în online regulat, profesorii s-au preocupat, ne-au trimis constant materiale”, mărturisește Gabriel.
O parte bună a cursurilor online a fost sistarea temporară a navetei. ”Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină. Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, spune absolventul.
Gabriel vrea să urmeze Medicina.