Cine este pedofilul care a vrut să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina, pentru a o agresa sexual. Bărbatul nu se află la prima abatere, având un bogat trecut infracțional
Constantin Vasile, în vârstă de 39 de ani, se numește bărbatul care, miercuri, a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina, pentru a o agresa sexual. Individul nu este la prima abatere de acest fel, în 2016 fiind arestat exact pentru acest gen de infracțiune, relatează Antena 3.
Atunci, agresorul a fost reținut în urma plângerii unei bătrâne care l-a prins pe individ în timp ce încerca să îi molesteze nepoţica de 8 ani în scara unui bloc.
Întâmplarea a avut loc la doar câteva zile după ce mai agresase sexual o altă fetiță, de numai șase ani, din Trivale (Pitești, județul Argeș). Din păcate, atunci, bărbatul a reușit să îşi ducă treaba la capăt, fără să îl prindă nimeni, profitând și de faptul că victima se afla, alături de sora sa, în grija bunicului său surdo-mut. Astfel, individul a luat copilul de 6 ani de lângă bătrânul neputincios și şi-a văzut liniștit de apucăturile sale bolnave, comentează sursata.ro.
În total, la momentul arestării, tânărul avea șase plângeri înregistrate la nivel de municipiu, toate cu modul de lucru similar. Mai mult, cu doar o lună înainte, ieșise și de sub control judiciar sub care fusese pus pentru infracţiunea de furt chiar din spitalul de Pediatrie, de unde a sustras tableta unui copil.
Dar, pentru că a făcut o înțelegere cu familia micuţului pe care l-a jefuit de tabletă (chestiune permisă de noul cod penal), bărbatul nu a făcut puşcărie şi pentru această faptă, fiind doar pus sub control judiciar până la sfârşitul lunii mai.
Anterior, în 2012, acesta mai fusese arestat și în urmă cu patru ani, după ce agresase alte șase fetițe, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, dar a stat doar 12 luni în spatele gratiilor, beneficiind de o clemență judecătorească, înainte de a ispăşi pedeapsa în întregime.
Cum acționa pedofilul
Potrivit oamenilor legii, Constantin Vasile stătea la pândă în zona blocurilor sau în parcurile mici şi punea ochii pe fetiţe care nu erau supravegheate corespunzător.
Inițial, bărbatul a încercat să nege toate acuzațiile. La scurt timp însă, și-a schimbat declarația, susținând că era sub influența alcoolului în momentul agresiunilor.
Bărbatul și-a manifestat în mai multe rânduri disprețul față de lege și anchetatori, susținând că procurorii sunt de vină, că el ar vrea să îi dea zece ani de pușcărie, dar ei nu pot să îi dea atât!
Individul îşi acosta victimele şi sub pretextul că le învață anumite jocuri, le atrăgea în locuri ferite, scări de bloc sau spații verzi, le pipăia şi se urca peste ele, mimând acte sexuale“, ne-a spus comisarul şef Mihai Neagoe, şeful Poliţiei Municipiului Piteşti. Demn de menţionat este faptul că Vasile Constantin nu este la prima abatere de acest gen. În urmă cu trei ani a fost prins, arestat şi condamnat pentru acelaşi lucru. Atunci instanţa i-a dat un an de închisoare cu suspendare”, scria presa în 2012, potrivit sursei citate.
Un român a încercat să răpească un copil, pe stradă, în Spania
Un tânăr de 22 de ani a fost arestat pentru că a încercat să răpească un copil de 1 an, în Valencia. Tânărul a deschis ușa vehiculului unde se afla fata și a încercat să o prindă. Părinții au intervenit rapid și l-au împiedicat pe străin să-și ia fiica.
Potrivit actualidad.es, agenții Poliției Locale din Valencia au reușit să-l identifice pe tânărul român de 22 de ani datorită descrierii celor afectați
După cum a raportat ziarul Levante-EMV, persoana care a fost arestată suferă de un anumit tip de tulburare mintală.
Un inginer din Vălenii de Munte, acuzat de pedofilie, arestat pentru 30 de zile. Bărbatul și-a abuzat sexual propria fiică, ani la rând, dar „nu şi-a dat seama ce nenorocire face”
Un inginer din Vălenii de Munte, județul Prahova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la începutul lunii trecute, de către Judecătoria din Vălenii de Munte, fiind acuzat de pedofilie.
Bărbatul și-a corupt sexual chiar propria fiică, ani la rând, încă de pe vremea când fata avea mai puțin de 14 ani, acum având 20 de ani.
Fiica batjocorită nu se mai află în prezent în ţară, iar procurorii fac acum demersuri pentru a o audia şi pe ea. Bărbatul, care lucra în domeniul privat, locuia împreună cu soţia sa, dar şi cu nepoatele sale în Vălenii de Munte.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Adevărul, nu fiica a fost cea care şi-a reclamat tatăl, poliţiştii aflând „prin mijloace specifice” despre batjocorirea sa.