Prima pagină » Actualitate » Cine e tânăra PROFESOARĂ care își premiaza elevii cu bani din salariul ei pentru note mari la Bacalaureat: „Ideea a început ca o glumă”

Cine e tânăra PROFESOARĂ care își premiaza elevii cu bani din salariul ei pentru note mari la Bacalaureat: „Ideea a început ca o glumă”

Cine e tânăra PROFESOARĂ care își premiaza elevii cu bani din salariul ei pentru note mari la Bacalaureat: „Ideea a început ca o glumă”
Sursa foto: Facebook/ Colegiul Emil Negrutiu Turda

Alexandra Avasicei, o tânără profesoară de Matematică de la Colegiul Tehnic „Emil Negruțiu” din Turda, județul Cluj, a impresionat o țară întreagă printr-un gest inedit – și-a donat salariul pentru a premia elevii care au obținut note mari la Bacalaureat.

„Ideea a început ca o glumă, dar am decis să o transform în realitate”, își începe povestea tânăra profesoară îndrăgostită de matematică.

Alexandra, în vârstă de 28 de ani, predă Matematică la colegiu de patru ani și a reușit să creeze o relație interactivă și deschisă cu elevii săi. Ea a găsit o metodă inovatoare de a-i motiva pe copii, introducând recompense financiare pentru performanțele deosebite la examenul de Bacalaureat.

„Am avut noroc și de copii cărora le-a plăcut Matematica și care au învătat-o cu plăcere. Este adevărat, modul în care predau materia este unul cât se poate de interactiv. Încerc să-i fac să învețe cu plăcere, să vină cu drag la ore”, spune profesoara de 28 de ani.

Ideea de a-și recompensa elevii i-a venit după Simularea pe care le-a dat-o copiilor la început de an școlar.

„Cum nu mai există teze, trebuie să îi evaluez într-un fel. Să știu care este nivelul la început de an, dar și la începutul fiecărui modul. Iar apoi, în funcție de rezultate, vedem ce avem de făcut”. Iar această simulare, mai spune profesoara, chiar este „pe bune”. „Pe foi speciale, câte unul în bancă..la fel ca la examenul adevărat. Să învețe ce presupune această probă, cum se organizează, ce au de făcut, cum să trateaze subiectele etc”.

După ce un elev a glumit despre recompensarea notelor mari cu un plin de combustibil, Alexandra a hotărât să ofere premii în bani.

„Nu mi s-a părut obraznic sau impertinent…propunerea lui chiar m-a amuzat. Și am intrat în joc. După ce m-am gândit câteva momente, le-am spus tuturor că cine ia note mari la Bacalaureat va primi un premiu în bani. Mai exact, cine ia 10 la Bac primește 500 de lei”, a declarat Alexandra Avasicei, potrivit Adevărul.ro.

Nu le venea să creadă. „Au crezut că glumesc. Așa că am venit cu explicații. Am vrut să-i mobilizez să dea tot ce au mai bun din ei. Pentru că am văzut că mulți au potențial. Și, pentru că am în clasă copii care muncesc în vacanțe ca să câștige un ban în plus pentru familiile lor, m-am gândit că premiul i-ar ajuta mult”.

La nici două săptămâni după această promisiune, elevii au deschis din nou discuția. „Dar dacă luăm 9,90? Mai luăm premiu?” au întrebat-o, într-o zi, pe Alexandra. Și au început negocierile. „Le-am spus așa: cine ia la matematică între 9 și 9.50 primește 100 de lei. Cine ia note de la 9.50 în sus până aproape de 10, primește 250 de lei. Cine ia 10 curat câștigă și premiul cel mare”.

Rezultatele stimulentului au venit imediat și elevii ei s-au apucat serios de învățat.

„Am observat o schimbare în comportamentul lor. Pe tot parcursul anului până în Bacalaureat au fost mai atenți, mai activi la oră, mai interesați. Cred că au învățat mai mult decât ar fi făcut-o dacă nu era în joc acest premiu”.

Premiul cel mare, cel de 500 de lei, nu a fost obținut de nimeni, deși a existat un elev foarte aproape de a-l câștiga. „A luat 9.95 iar nota a fost premiată cu 300 de lei. Am făcut o excepție, căci era evident că un profesor corector, din cei doi, îi dăduse zece”.

„Am avut doi copii care au primit 250 de lei, unul care a primit 300 de lei și unul care a primit 100 de lei”.

În total, profesoara a distribuit 900 de lei, bani economisiți din salariul ei pe parcursul anului școlar.

Premiile au fost transferate direct în conturile bancare ale elevilor. Alexandra a observat că gestul ei a avut un impact pozitiv asupra motivației elevilor, care au devenit mai atenți și dedicați studiilor.

Gestul său a fost apreciat atât de colegii de cancelarie, cât și de părinți, dar a generat și discuții online. Acum, tânăra profesoară spune că vrea să continue „tradiția” premiilor și cu generațiile următoare.

Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de ... vezi toate articolele

Citește și