Cine este bărbatul care a murit în urma exploziei de la Uzina Tehnică Tohan. Un copil de numai un an a rămas fără tată
Un tânăr de 29 de ani și-a pierdut viața în urma exploziei de miercuri de la un depozit de artificii de lângă Uzina Tehică Tohan din județul Brașov.
O altă persoană s-a intoxicat cu fum, iar alte două au suferit un atac de panică, informează Observator News.
Depozitul aparține unei firme private și funcționa pe platforma industrială a uzinei de muniții militare de la Zărnești.
Bărbatul care a murit în urma exploziei avea doar 29 de ani. Era pirotehnist, la fel ca tatăl său.
Tânărul avea un copil de un an și două luni și era angajatul unei firme din Săcele. El lucra, împreună cu alte două persoane, la pregătirea unei livrări mari de artificii.
„Era maestru pirotehnist, ştia. Eu exclud o greșeală umană, presupun. Din partea lui mă refer. Și nu era nici prima dată când colabora cu ei”, a declarat tatăl victimei.
Explozie puternică la Zărnești
O explozie puternică s-a produs miercuri seară, 11 august, la Uzina Tehnică Tohan, din județul Brașov, unde era un depozit de artificii. O persoană a murit carbonizată, fiind prinsă în interiorul fabricii în momentul exploziei.
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătăin Vasîi, a declarat că focul a fost stins și nu mai există niciun fel de pericol.
„Din păcate, avem o victimă care a decedat, avem o persoană intoxicată, dar care, la prima evaluare, este în afara oricărui pericol și mai este o persoană care urmează să fie identificată. Au fost trei persoane în acel depozit”, a declarat prefectul.
Alerta la ISU Brașov s-a dat în jurul orelor 20:50. Patru autospeciale cu apă și spumă, o autocisternă de 10000 litri, două echipaje de prim ajutor, un echipaj de cercetare chimică CBRN și un echipaj pirotehnic au pornit spre uzină.
Martorii oculari susțin că, de teamă, unii oameni de la blocurile din vecinătatea fabricii și-au luat copiii și au părăsit casele.