Cine este bărbatul urmărit NAȚIONAL, prins de polițiști. Acesta a fost condamnat la 200 de zile de închisoare. Care sunt ACUZAȚIILE

Publicat: 26 11. 2024, 15:42
Actualizat: 26 11. 2024, 15:46

Serviciul de Investigații Criminale a desfășurat activități în vederea depistării unui bărbat, în vârstă de 58 de ani, urmărit național. Pe numele lui Alexandru Giura, Judecătoria Bolintin Vale a emis, la data de 20 septembrie 2022, un mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 200 de zile de închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar

Astfel, în urma activităților specifice efectuate, bărbatul a fost depistat la o adresă din Sectorul 5. Cel în cauză a fost încarcerat într-un penitenciar.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru depistarea unor persoane care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.

Sursa foto: Poliția Română – Captură foto

CITIȚI ȘI:

Operațiunea JUPITER, 36 de acțiuni operative, 32 de percheziții și 51 de mandate de aducere: „Activitățile infracționale nu vor fi tolerate”

SENTINȚĂ ȘOC pentru Remus Bertea, fost poliţist din Braşov, condamnat pentru trafic de droguri. Decizia este definitivă!