Cine este Frederik, viitorul REGE al Danemarcei
În noaptea de Anul Nou, danezii au fost surprinși după ce regina Margrethe a II-a și-a anunțat abdicarea. „Voi lăsa tronul fiului meu, prințul moștenitor Frederik”, a anunțat ea în direct la televizor.
Prinţul moştenitor Frederik, viitorul monarh, era cunoscut ca fiind un petrecăreț la începutul anilor 1990. În timp, părerea despre el s-a schimbat. Acesta a absolvit Universitatea Aarhus în 1995 și un master în științe politice. Apoi, a petrecut o perioadă la Harvard, în Statele Unite, unde s-a înscris sub pseudonimul Frederik Henriksen.
Ulterior a servit în marina daneză, unde a fost poreclit „Pingo”. Ar fi primit această poreclă după ce costumul său de neopren s-a umplut de apă în timpul unui curs de scufundări şi a fost nevoit să se mişte ca un pinguin.
Frederik şi-a câştigat numele de temerar, luând parte la o expediţie de schi de patru luni prin Groenlanda în 2000. La acea vreme, a fost spitalizat în urma unor accidente cu sania şi cu scuterul.
„Nu vreau să mă închid într-o fortăreaţă. Vreau să fiu eu însumi, o fiinţă umană”, a spus el insistând că va rămâne aşa chiar şi după ce va prelua tronul.
Cine este soția viitorului rege al Danemarcei
Prinţesa Mary, a crescut pe insula australiană Tasmania şi lucra ca avocat atunci când cei doi s-au cunoscut în anul 2000. Aceasta a precizat, într-un interviu, că în momentul în care s-au întâlnit nu știa că este prințul Danemarcei.
Frederik va deveni rege al Danemarcei și șef de stat în această țară, care este o monarhie constituțională, precum și în Groenlanda și în Insulele Feroe.
Margrethe a II-a va lăsa tronul fiului ei, prințul moștenitor Frederik, pe 14 ianuarie 2024. Ea și-a anunțat supușii în discursul ei de Anul Nou de la Palatul lui Christian IX din Amalienborg. Nu este o dată aleasă întâmplător, pe 14 ianuarie, se împlinesc 52 de ani de când a preluat tronul de la tatăl ei, regele Frederik IX.
CITEȘTE ȘI: