Cine este polițista găsită moartă la ea acasă, cu pistolul din dotare lângă ea. Cecilia a lăsat în urmă doi copii
O tragedie parcă trasă la indigo a avut loc în această dimineață, când o polițistă, agent la Secția de Poliție Rurală Mărăcineni, s-a împușcat cu arma din dotare, în propria locuință.
Femeia avea 36 de ani, era căsătorită și avea doi copii, scrie presa locală. La locuința femeii din cartierul Dorobanți s-au prezentat mai multe echipaje de Poliție și echipaje medicale de urgență, însă, din păcate, personalul medical nu a putatu decât să constate decesul femeii.
Reprezentanţii IPJ Buzău au confirmat incidentul, precizând că ancheta este în desfăşurare.
Cine era polițista găsită moartă cu pistolul din dotare la ea
Cecilia Chiriță avea 36 de ani, era căsătorită și avea doi copii. Ea absolvise, în 2009, Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina și era încadrată ca agent de poliție la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, începând cu anul 2009.
Se pare că polițista și-ar fi dus, în această dimineață, cei doi copii la școală, după care s-a întors acasă și s-a împușcat cu arma din dotare, relatează antena3.ro.
Nu este prima polițistă care se sinucide cu arma din dotare
La începutul anului, o altă sinucidere șoca opinia publică. Adela, o polițistă în vârstă de 25 de ani s-a împușcat în cap cu arma din dotare, în baia gării Strehaia din județul Mehedinți. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că femeia ar fi avut un conflict cu soțul ei, polițist în cadrul IPJ Dolj.
Adela a intrat în tură, miercuri dimineața, fără să lase impresia că are vreo problemă. La scurt timp, după ce a început serviciul ar fi primit un apel de la soțul său și a ieșit afară să vorbească la mobil. Atunci, cel mai probabil, cei doi s-au certat, iar polițista i-ar fi spus că o să se sinucidă. Imediat după ce a intrat în incinta clădirii, a mers direct la baie. Colegul ei de serviciu a fost sunat de soţul femeii şi i s-a spus s-o caute. Băiatul a intrat în baie, iar acolo totul era plin de sânge după ce fata se împușcase. Nu s-a auzit nimic, pentru că cel mai probabil a așteptat a aşteptat să treacă un tren. La fața locului au ajuns medicii de la Ambulanță, dar nu au reușit să o resusciteze.