Cine este polițistul de frontieră căruia Cătălin Cherecheș i-a trecut, cu acte false, pe sub nas. „Nu îşi închipuie cum s-a putut întâmpla”

Publicat: 25 11. 2023, 15:42
Actualizat: 25 11. 2023, 16:37

Poliţistul de frontieră de la vama Petea, care a verificat mașina cu care a ieşit din ţară primarul condamnat din Baia-Mare, Cătălin Cherecheş, va fi cercetat disciplinar, a anunțat sâmbătă șeful Poliției de Frontieră. Acesta din urmă a precizat că situația este cu atât mai frapantă și cu mai multe semne de întrebare cu cât agentul este un polițist cu peste 20 de ani de experiență.

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, dare și luare de mită, sentința fiind definitivă.

Reamintim că un polițist de frontieră român și unul maghiar i-au verificat actele lui Cătălin Cherecheș, vineri de dimineață, în punctul de trecere a frontierei Petea, județul Satu Mare, și l-au lăsat să iasă din țară pe fostul primar din Baia Mare, care era sub control judiciar și avea interdicție de a părăsi România.

A fost dispusă declanşarea cercetării prealabile faţă de agentul de poliţie de frontieră

„Referitor la posibilitatea substituirii persoanei, precizez că analizăm în continuare modalitatea în care poliţistul de frontieră aflat în serviciu a efectuat controlul documentelor, cu menţiunea că există o asemănare între Cherecheş Cătălin şi ruda căreia i-ar fi folosit actul de identitate, asemănare care însă nu scuză lipsa identificării prin confruntare a documentului de identitate prezentat cu persoana prezentă la controlul de frontieră. (…)

A fost dispusă declanşarea cercetării prealabile faţă de agentul de poliţie de frontieră, în vederea stabilirii existenţei unei abateri disciplinare”, a declarat sâmbătă șeful Poliției de Frontieră, Victor-Ştefan Ivaşcu, într-o conferinţă de presă.

„Spune că l-ar fi recunoscut exact, dar sunt aspecte pe care noi le vom trata cu maximă seriozitate”

El a menţionat că poliţistul de frontieră în cauză are o mare experienţă în serviciu, de circa 20-21 de ani, şi nu-şi poate explica cum s-a putut întâmpla evenimentul.

„Vă mărturisesc cu cea mai mare sinceritate faptul că însuşi poliţistul de frontieră nu îşi închipuie cum s-a putut întâmpla de fapt, este o persoană notorie (n.r. – Cherecheş), intens mediatizată în ultima perioadă. Spune că l-ar fi recunoscut exact, dar sunt aspecte pe care noi le vom trata cu maximă seriozitate în cercetarea disciplinară pe care o avem şi în funcţie de aceste rezultate vom lua, evident, măsurile necesare”, a adăugat Ivaşcu.

„Colegii mei din domeniile de interes operativ sunt în alertă şi depun eforturi pentru a clarifica situaţia”

De asemenea, întrebat de jurnaliști, șeful Poliției de Frontieră a mai spus că ruda primarului că al cărei act de identitate a ieșit din țară, profitând de asemănarea fizică, este născută în 1988, deci este cu 10 ani mai tânără decât Cătălin Cherecheș, născut în 1978.

„Precizez că am dispus efectuarea de instructaje şi verificări la nivelul întregii ţări, în toate punctele de trecere a frontierei, pentru a ne asigura că astfel de situaţii să nu se mai repete. Acestea sunt datele preliminare pe care le deţinem şi fac parte din competenţa Poliţiei de Frontieră Române. (…) De asemenea, vă asigur că toţi colegii mei din domeniile de interes operativ sunt în alertă şi depun eforturi pentru a clarifica situaţia.

Am dispus, totodată, intensificarea controalelor pe toată frontiera cu Ungaria, atât în punctele de trecere, cât şi la frontiera verde şi colaborăm îndeaproape cu autorităţile interne şi europene pentru a obţine cele mai bune răspunsuri în vederea identificării persoanei şi tragerea acesteia la răspundere”, a explicat Ivaşcu.

Cătălin Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, jud. Satu Mare, au declarat sâmbătă reperezentanții Poliției de Frontieră într-o conferință de presă.

Primarul din Baia Mare a ieșit din țară cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Curtea de Apel Cluj a respins vineri apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar).

CITIȚI ȘI:

Judecătoarei Georgiana Hîngan i-a fost respinsă cererea de abținere în cazul Cherecheș. De ce este improbabil ca ea să dea verdictul final

Prima reacție a lui Cherecheș, după ce soacra lui a fost prinsă în flagrant: „Să stea 100 de ani în PUȘCĂRIE. Mă simt că un vițel la poartă nouă”

Operațiunea Soacra, în regia DNA/Cazul Cherecheș. Judecătoarea Georgiana Hîngan&Mama au colaborat cu procurorii. Stenograme cu frișcă