Cine este românul care a ÎNJUNGHIAT de 8 ori o fetiță de 11 ani, în centrul Londrei. Acesta ar fi tatăl unei copile
Ioan Pintaru, un român în vârstă de 32 de ani, este cel care a înjunghiat de opt ori o fetiță de 11 ani, în una dintre cel mai aglomerate zone din centrul Londrei, sub privirile îngrozite ale mamei și ale trecătorilor. Acesta a fost arestat de autoritățile londoneze.
Bărbatul care a înjunghiat o fetiță de 11 ani în centrul Londrei este român, au confirmat anchetatorii. Teribilul incident a avut loc chiar în miezul zilei, în Leicester Square, în jurul orei 11.30 BST. Atacatorul ar fi imobilizat-o pe copilă și a înjunghiat-o de opt ori, a declarat procurorul de caz, potrivit BBC.
Presa din Marea Britanie a publicat o fotografie cu românul Ioan Pintaru, după ce acesta a ajuns marți în fața instanței Tribunalului Westminster, sub acuzația de tentativă de omor, notează SkyNews. Românul a vorbit, prin intermediul unui interpret, pentru a-și confirma numele, data nașterii și faptul că nu are o adresă fixă.
Pintaru este acuzat că a înjunghiat-o „de opt ori” pe fetița de 11 ani, care, la momentul incidentului, se afla alături de mama ei. Anchetatorii au precizat că românul este originar din Pucioasa, județul Dâmbovița și nu avea domiciliu stabil în Marea Britanie. Acesta lucra ca șofer de tir.
Cu câteva zile înaintea atacului, românul a publicat pe rețelele de socializare imagini din filme de groază. Acesta ar fi, la rândul său, tatăl unei fetițe.
Deși informațiile inițiale, prezentate de BBC, indicau că și mama copilei, în vârstă de 34 de ani, ar fi fost înjunghiată în incident, poliția precizat că sângele de pe trupul femeii aparținea fiicei sale.
Anchetatorii au precizat instanței londoneze că Ioan Pintaru este cetățean român fără domiciliu stabil. Procurorul David Burns a precizat că fetița de 11 ani și mama sa se aflau în Leicester Square, ca turiști.
Potrivit procurorului de caz, atacatorul român „s-a apropiat de fată, a prins-o de gât, apoi a înjunghiat-o de opt ori în corp”.
Copila a fost rănită în zona feței, umărului, încheieturii și gâtului. Procurorul a adăugat că fata este internată în spital și va avea nevoie de o intervenție chirurgicală.
Agentul de pază, care l-a imobilizat pe atacatorul român: „A fost groaznic”
Abdullah, paznic al unui magazin din Londra, este cel care l-a pus la pământ pe Ioan Pintaru, în momentul în care a văzut că a înjunghiat o fetiță de 11 ani în Leicester Square.
„Am auzit un țipăt, am ieșit afară și am văzut un individ care înjunghia un copil cu un cuțit. În momentul acela, am sărit la el și i-am imobilizat mâna, în care ținea cuțitul. L-am pus la podea și i-am luat cuțitul din mână. Între timp, au venit și alți colegii de-ai mei. Am sărit toți pe el și l-am imobilizat vreme de patru, cinci minute. Apoi și-a făcut apariția și Poliția, care l-a săltat pe individ și l-a arestat”, a declarat Abdullah pentru BBC.
„Am văzut cum pur și simplu individul înjunghia un copil. Nu era timp de pierdut, am sărit la el, nu puteam gândi, l-am pus jos și i-am imobilizat mâna. L-am ținut la pământ până a venit Poliția. A fost groaznic, să fiu sincer. Nu am mai fost martor la așa ceva.”, a mai precizat Abdullah.
MAE a confirmat că atacatorul este cetățean român
De asemenea, Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că bărbatul, care a înjunghiat o fetiță de 11 ani în centrul Londrei, este cetățean român.
„Ambasada României la Londra a fost sesizată luni, 12 august 2024, de către autoritățile britanice de poliție cu privire la incidentul petrecut în Leicester Square și la reținerea unei persoane. Ca urmare a demersurilor efectuate în regim de urgență prin intermediul biroului atașatului pentru afaceri interne al Ambasadei României în Regatul Unit, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă faptul că persoana reținută de autoritățile britanice este cetățean român. MAE, prin misiunea diplomatică și Consultul General al României la Londra menține legătura cu autoritățile britanice privind acest caz și va urma procedurile consulare specifice. De asemenea, MAE precizează că, până la acest moment, nu au fost recepționate alte solicitări în legătură cu acest caz”, a transmis MAE, într-un comunicat.
FOTO: screenshot TikTok
CITEȘTE ȘI: