Prima pagină » Actualitate » Cine îi ia locul lui Budăi? În cărți este Simona Bucura Oprescu, deputat la al treilea mandat

Cine îi ia locul lui Budăi? În cărți este Simona Bucura Oprescu, deputat la al treilea mandat

Cine îi ia locul lui Budăi? În cărți este Simona Bucura Oprescu, deputat la al treilea mandat
Sursa foto: Facebook

După demisia lui Marius Budăi, interimatul va fi asigurat de vicepremierul PSD, Marian Neacșu, conform surselor guvernamentale. 

Când vor ajunge la administrația prezidențială, președintele Klaus Iohannis va semna cele două decrete, prin care ia act de demisia ministrului Muncii, respectiv, cel prin care desemnează ministrul interimar.

Decizia privind noul ministru va fi luată în Consiliul Național al PSD, care va avea loc luni, potrivit surselor PSD.

Cine este Simona Bucura Oprescu?

Primul nume vehiculat drept înlocuitor al lui Budăi este cel al Simonei Bucura Oprescu, deputat de Argeș, aflată la al treilea mandat.

Astfel, numele Simonei Oprescu reapare pe tapet, după ce se vehiculase și în preajma rotației guvernamentale, că va prelua portofoliul Muncii, în cabinetul Ciolacu.

Oprescu a fost consilier județean Argeș, din 2004 până în 2011, când a fost aleasă vicepreședinte al aceleiași instituții. În 2012, a câștigat primul mandat în Camera Deputaților. În prezent, deține funcția de președinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, din Camera Deputaților.

Foto: facebook.com/Simona Bucura Oprescu

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro