Cine sunt actorii care ar putea interpreta rolul lui Andrew Tate, în cazul în care s-ar face un film despre controversatul milionar

Publicat: 03 01. 2023, 13:19
Cine sunt actorii care ar putea interpreta rolul lui Andrew Tate, în cazul în care s-ar face un film despre controversatul milionar / Sursa foto: Twitter

După întreaga tevatură care s-a creat în legătură cu viața lui Andrew Tate, actorii Jon Cryer și Paul Scheer au glumit că ar putea să interpreteze rolul fostului kickboxer dacă s-ar realiza un film despre viața lui.

Pe 29 decembrie, Andrew, fratele său Tristan și alte două persoane au fost reținuți, în urma unei descinderi care a avut loc la vila lui Tate din România. Acuzațiile sunt de viol, trafic de persoane și formarea unui grup de crimă organizată.

Tribunalul București a decis ulterior, 30 decembrie, ca toți patru să fie arestați preventiv pentru 30 de zile.

Cine sunt actorii care ar putea interpreta rolul lui Andrew Tate

Cunoscutul actor american Jon Cryer a scris, pe Twitter, că ar putea să apară într-un film despre viața lui Andrew Tate.

„Bine, acum îl interpretez în film”, a scris el pe Twitter pe 30 decembrie.

Ulterior, și actorul american Paul Scheer, celebru pentru apariția în comedii precum „Black Monday” și „The League”, a spus că ar putea interpreta rolul lui Tate.

„Iată audiția mea pentru filmul #AndrewTate. Având în vedere că știm multe despre celelalte opinii ale lui, am decis să-i abordez punctul de vedere al său în legătură cu bebelușii”, a scris Scheer și a adăugat un videoclip în care îl copiază pe britanicul capturat în România.

Andrew Tate continuă seria mesajelor bizare din spatele gratiilor: ”Pentru fiecare domeniu pe care Matrix îl închide, avem zeci gata să-l înlocuiască”

Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, au petrecut Revelionul după gratii, fiind acuzați de crimă organizată, viol, și trafic de persoane. La scurt timp după ce a fost încarcerat, Andrew a transmis două mesaje misterioase, pe contul său de Twitter: „Matrix nu va câștiga”. De atunci, Tate continuă seria mesajelor bizare.

”Perspicacitatea mea de neegalat, împreună cu spiritul meu neobosit, mă fac un adversar de temut în orice domeniu al efortului uman. Pentru fiecare domeniu pe care Matrix îl închide, avem zeci gata să-l înlocuiască”, a scris acesta pe Twitter.

Pe 1 ianuarie, Andrew Tate a postat un nou mesaj misterios: ”Răspunsul este acolo. Te caută. Și te va găsi dacă vrei”

„Se pare că nebunia elitei conducătoare este expusă în întreaga lume acum. Au o singură comandă: Nu vorbi, comportă-te ca o oaie“, a scris pe Twitter Andrew Tate, sâmbătă dimineața.

Ulterior, într-o altă postare, acesta a scris: „Dumnezeu este de partea noastră. Matrix nu va câștiga”.

Mai multe știri legate de frații Tate