Cine sunt pensionarii care au avut parte de cele mai mari CREȘTERI, după recalculare. Unii au primit chiar și 8.000 de lei

Publicat: 20 09. 2024, 16:32
FOTO- Caracter ilustrativ

Recalcularea pensiilor a provocat numeroase discuții și nemulțumiri din partea pensionarilor, pentru că nu le-a crescut deloc veniturile sau majorările au fost foarte mici ori chiar li s-a diminuat cuantumul. Totuși, guvernanții dau asigurări că pensionarii respectivi vor primi in continuare pensia cea mare, ori le-au dispărut ani de vechime.

De partea cealaltă, însă, sunt și pensionari mari norocoși care au avut parte de majorări considerabile. De exemplu, un pensionar din Iași a beneficiat de o creștere de 8.000 de lei, potrivit Legii 360/2023, scrie Capital.ro.

De altfel, în județul Iași, recalcularea pensiilor a avut un impact asupra a peste 150.000 de pensionari, iar 70% dintre aceștia au înregistrat creșteri ale pensiilor.

În urma recalculării, cea mai mare pensie din Iași, stabilită pe baza contributivității, a ajuns la 33.654 de lei brut. Această pensie a pornit de la 31.511 de lei brut, astfel că a avut o creștere de 2.143 de lei.

Dar și aici unii pensioanari au avut parte de majorări nesemnificative. De exemplu, unul dintre ei a primit doar 1 leu în plus, la recalculare.

Mai mult, aproximativ 10.000 de pensionari cu pensia minimă din județul Iași nu au avut parte de nicio creștere.

Printre categoriile care au înregistrat cele mai mari creșteri ale pensiilor sunt medicii, profesorii universitari și bancherii.

Aceștia au o vechime îndelungată în muncă și au contribuit și cu sume mari la sistemul de pensii. De asemenea, au beneficiat de sporuri și ore suplimentare, factori care au ajutat la creșterea pensiilor în urma recalculării.

Recalculare a avut în vedere vechimea în muncă, stagiul de cotizare și indicele de corecție. Acestea sunt elementele care au determinat diferențele majore între pensionarii care au beneficiat de creșteri mari și cei care nu au primit nimic ori doar câțiva lei în plus, mai notează sursa citată.