Cine sunt pensionarii care nu vor mai primi pensia începând cu 1 octombrie 2024. Anunțul oficial făcut de Casa de Pensii
Câțiva dintre pensionari ar putea să nu își mai primească pensia, începând cu data de 1 octombrie 2024. Potrivit anunțului oficial făcut de Casa de Pensii, sunt vizați românii cărora le lipsește un anumit document din dosar. Reprezentanții CNPP avertizează și susțin că există posibilitatea ca acest venit să fie suspendat, dacă dosarul cu documente este incomplet. Informațiile se regăsesc mai jos.
O anumită categorie de români ar putea să aibă pensia suspendată, în luna octombrie sau noiembrie 2024. Potrivit reprezentanților Casei de Pensii, în condițiile în care dosarul depus este incomplet, atunci ar putea exista posibilitatea să nu primească pensia.
Persoanele care benficiază de pensie de urmaș, în speță cele cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani și care se află la studii, trebuie să depună un document esențial la CNPP. Mai există câteva condiții pentru aceste persoane, pentru a putea intra în posesia banilor: să nu aibă un venit și să nu lucreze.
O categorie de români riscă să rămână fără pensia de urmaș, dacă nu va fi depus un document esențial la dosar
În acest sens, românii care vor să beneficieze de pensie de urmaș sunt obligați să depună anumite documente la casa de pensii. De pildă, pentru a beneficia de pensie de urmaș, elevii trebuie să depună o adeverință de studiu. În caz contrar, riscă să le fie suspendată pensia de urmaș în luna octombrie sau noiembrie 2024.
Potrivit legii, copiii urmași, care au vârsta peste 16 ani, sunt obligați să prezinte o adeverință în original din care rezultă că urmază o formă de învățământ. Documentul trebuie să fie prezentat în 10 zile calendaristice, de la începerea noului an școlar.
Potrivit informațiilor publice pe site-ul CNPP, există o serie de documente care sunt necesare înscrierii la pensia de urmaș. De altfel, se depun acte suplimentare în cazul în care susținătorul decedat nu era pensionar.
Acte necesare pentru a primi pensie de urmaș
CNPP a emis o listă completă cu actele pe care cetățenii trebuie să le depună, pentru a beneificia de pensie de urmaș.
-
„cerere pentru înscrierea la pensie ( anexa nr. 7 la norme);
-
certificatul de deces al susţinătorului decedat, în original şi copie;
-
actele de stare civilă ale urmaşilor şi ale reprezentantului legal, după caz, în original şi copie;
-
decizia medicală asupra capacităţii de muncă, în cazul în care titularul pensiei de urmaș este invalid, în original;
-
adeverinţa de studii, în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original, sau, după caz, adeverinţă de studii tradusă şi legalizată, în situaţia în care urmează studiile în străinătate, în original;
-
actul doveditor al cauzei decesului, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, în copie;
-
copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă – FIAM, avizat de inspectoratul teritorial de muncă, în cazul în care decesul a fost cauzat de un accident de muncă;
-
copie a fişei de declarare a cazului de boală profesională – BP2, avizată de direcţia de sănătate publică, şi copie a certificatului medical constatator al decesului, din care să rezulte că decesul a fost cauzat de boală profesională;
-
copie a documentului portabil A1 sau a unui certificat echivalent, care să ateste aplicarea legislaţiei de securitate socială din România, în cazul în care accidentul de muncă s-a produs în alt stat membru al UE/SEE/Elveţia/Marea Britanie sau într-un alt stat cu care România aplică un instrument juridic bilateral în domeniul securităţii sociale” – documentele specificate de CNPP, pe site-ul oficial.
Câți bani primește un urmaș?
Bani pensie de urmaș. Sumele se calculează în funcție de numărul de urmași. De pildă, în cazul în care există un singur urmaș, atunci se aplică un procent de 50%. Pentru doi urmași, procentul este de 75%. Pentru trei urmași (sau mai mulți), se atinge procent de 100%.
„(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
-
a) 50% – pentru un singur urmaş;
-
b) 75% – pentru 2 urmaşi;
-
c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi” – Pensia de urmaş – Lege 263/2010. art. 89.
Vezi și Se oferă 600 de lei acestor elevi! Ce pot face cu voucherele și cum intră în posesia lor
Vezi și Calcul complet | Ce pensie primește un român, dacă s-a pensionat cu o vechime de 39 de ani