Circulația rutieră pe Transfăgărăşan se redeschide, cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit
Circulația rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C) se redeschide miercuri, 15 iunie, de la ora 08:00, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Miercuri, începând cu ora 8.00, se va deschide circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între km 104+000 (Piscu Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă) pentru toate categoriile de autovehicule, potrivit sursei citate.
Decizia de deschidere a traficului a fost luată după ce, marți, o comisie de revizie specială a verificat dacă drumul corespunde din punct de vedere al siguranței circulației.
CNAIR susține că a reușit în acest an să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, respectiv 1 iulie.