Circulația rutieră pe Valea OLTULUI, închisă începând de luni pe timpul zilei. Rutele alternative propuse de CNAIR pentru șoferi

Publicat: 08 07. 2024, 08:21
Actualizat: 08 07. 2024, 11:04
Trafic - Foto: Pexels/ Stan

Circulația rutieră pe Valea Oltului va fi închisă timp de o lună, în intervalul 6:00 – 20:00, începând de luni, 8 iulie, pentru lucrări la autostrada Sibiu-Pitești, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, săptămâna trecută.

UPDATE: Au căzut primii bolovani pe DNA7, după demararea lucrărilor

Pe DN7 au început deja să cadă bucăți mari de stânci, conform imaginilor transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Restricțiile de circulație pe Valea Oltului sunt necesare pentru a proteja participanții la trafic și pentru a asigura finalizarea lucrărilor în termenul stabilit, spunea ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, însă perioada aleasă este total neinspirată acuză șoferii, în condițiile în care orizontul de timp pentru finalizarea șoseei de mare viteză se întinde spre 2030.

De asemenea, măsura a fost criticată de organizațiile din mediul de afaceri și industria turismului, care au solicitat anunțarea din timp a unor astfel de decizii și executarea lucrărilor în extrasezon.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a propus mai multe rute ocolitoare pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) de peste 7,5 tone. Totodată, vehiculele mai mici vor putea fi folosite drumurile naționale și județene din proximitatea sectorului închis.

Astfel, variantele propuse pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, aflate în tranzit, sunt următoarele: pentru relaţia Bucureşti – Veştem (Sibiu) şi retur, pe traseul Bucureşti – Ploieşti – DN1A – Braşov – DN 1 – Veştem – intersecţie cu DN 7; pentru relaţia Piteşti – Braşov şi retur, pe traseul Piteşti – DN73 – A3 – Râşnov – Braşov; pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria (precum şi zonele de vest, centru şi nord ale ţării) şi retur, pe traseul Bucureşti – A1 – Piteşti – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1.

Totodată, pentru această relaţie sunt propuse şi următoarele variante alternative: Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1.

În intervalele orare 7:30 – 8:00 și 16:30 – 17:00, traficul va fi temporar deschis pentru riveranii care lucrează în localitățile din apropiere, sub supravegherea constructorului pentru a asigura siguranța.

Autovehiculele cu regim de circulație prioritară și cele speciale de transport pacienți vor putea tranzita zona închiderii sub supravegherea constructorului. CNAIR a demarat acțiuni pentru a permite accesul pe DN10, Buzău – Brașov, al autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 tone, potrivit Agerpres.

Pe perioada închiderii circulației, pe variantele recomandate nu vor fi instituite alte restricții de circulație, cu excepția podului de la Vlădeni pe DN1, unde lucrările vor fi suspendate temporar.