Circulația trenurilor, AFECTATĂ de ciclonul polar care a lovit România. Au întârzieri sau au fost chiar anulate / Anunțul CFR
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că marți dimineață circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Galați, din cauza vântului puternic, viscolului și temperaturilor scăzute.
Potrivit CFR, pe raza SRCF Galați, între Mărășești și Tecuci (fir I și II)), circulația automotoarelor este permisă doar cu antemergător, locomotivă Diesel sau electrică, din cauza vântului foarte puternic.
Între Brăila și Făurei este viscol, iar trenurile circulă cu restricție de viteză de 70 km/h.
În stația Mărășești, în cursul nopții, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, circulația feroviară a fost îngreunată și mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri. A fost afectată circulația a opt trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402, conform Mediafax.
11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iași.
Pe raza SRCF Iași, din cauza ninsorii și a viscolului, pe distanța Leșu Ilvei – Poiana Ilvei și Lunca Ilvei – Coșna se circulă cu restricție de viteză de 50 km/h.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile a fost afectată circulația a 10 trenuri de călători, care au întârziat în stațiile CF Iași și Bacău: R 5423, R 6414, R 11437, R 6447, R 1062, IRN 1668 , R 11413, R 5481, IC 559, IR 1859.
De asemenea, la solicitarea CFR Călători, 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iași.
Marți dimineață, pe linia Hârlău – Iași, din cauza zăpezii abundente și a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat și așteaptă locomotivă de ajutor, precizează reprezentanții companiei feroviare.
Vă recomandăm să citiți și: