VIDEO | Cîțu: Bonuri de masă de 100 de lei pentru cei care se vor vaccina împotriva-COVD-19. Am alocat resursele la rectificarea bugetară
This browser does not support the video element.
Premierul Florin Cîţu, afirmă că au fost alocate sumele necesare, la rectificarea bugetară, pentru ca cei care se vor vaccina împotriva-COVD-19, să beneficieze de tichete de masă, cadou, în cuantum de 100 de lei. Cîțu susține că și Ministerul Sănătăţii aloca fonduri din actualul buget, pentru a demara mai repede procesul.
„Intră în vigoare acele bonuri de masă, am alocat resursele la rectificarea bugetară. Să ştiţi că Ministerul Sănătăţii ar putea să ia bani din actualul buget, să transfere pentru aceste măsuri şi să fie banii realocaţi la rectificarea bugetară. Eu sunt pregătit să fac aceste lucruri chiar acum, mai sunt, cred, ceva bani şi în Fondul de rezervă, dacă vin cu măsuri acum, repede”, a afirmat premierul, joi seară, într-o emisiune la TVR.
Premierul a declarat că e nevoie de o Hotărâre de Guvern care să reglementeze modul în care se acordă aceste bonificaţii.
Cîţu a precizat că în momentul de față avem soluția prin care putem opri pandemia, iar aceasta este vaccinarea. De asemenea și celelalte măsuri de prevenire a răspândirii virusului sunt foarte importante, însă acestea reprezintă „sunt doar soluţii pe termen scurt, dar care nu te ajută să depăşeşti problema”.
Șeful Executivului a subliniat că nu susține implementarea de noi restricţii pentru persoanele nevaccinate, dar nici nu dorește ca cei vaccinați să fie într-un fel sau altul afectați de anumite restricții.
Despre posibilitatea ca personalul medical care nu s-a vaccinat, să fie obligați să se testeze pe banii lor, Florin Cîțu a precizat că: „Nu s-a renunţat, aştept actul normativ de la Ministerul Sănătăţii”.