Ciucă, mesaj după anunțul morții lui TAL Haimi, unul dintre românii răpiți în Gaza. „Gândurile mele se îndreaptă către soția lui, doamna Ella Haimi”
După premierul Marcel Ciolacu, și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei lui Tal Haimi, unul dintre românii răpiți în Gaza.
Vestea morții Tal Haimi a fost confirmată oficial miercuri, 13 decembrie.
„Cu profundă tristețe am aflat că Tal Haimi și-a pierdut viața”
„Cu profundă tristețe am aflat că Tal Haimi, unul dintre românii răpiți în Gaza, și-a pierdut viața. Gândurile mele se îndreaptă către soția lui Tal, doamna Ella Haimi, pe care am întâlnit-o în luna octombrie la București, dar și către întreaga sa familie”, a scris pe Facebook Nicolae Ciucă.
Președintele Partidului Liberal a transmis condoleanțe ambasadorului Israelului la București, Excelența Sa Reuven Azar, dar și familiei îndoliate.
Familia ostaticului Tal Haimi și Kibbutzul Nir Yitzhak, unde acesta locuia, au anunțat miercuri, 13 decembrie, într-o declarație comună, că autoritățile au transmis că acesta a fost ucis pe 7 octombrie, scrie publicația The Times of Israel.
În urma lui Haimi, care a avea și cetățenie română, au rămas soția și cei trei copii ai lor – gemeni în vârstă de nouă ani și un băiețel de șase ani.
Ambasada Israelului la București a confirmat decesul.
„Suntem profund îndurerați de vestea care confirmă decesul lui Tal Haimi, israelianul cu cetățenie română, răpit de teroriștii Hamas pe 7 octombrie. Soția lui Tal, Ella Haimi, a venit la București la sfârșitul lunii octombrie pentru a cere sprijinul României în scopul intensificării demersurilor privind eliberarea ostaticilor”, se arată pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului la București.
Și premierul Marcel Ciolacu a transmis condoleanțe familiei îndurerate:
„Transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune doamnei Ella Haimi, pe care am întâlnit-o la București, în urma cu mai puțin de doua luni. I-am admirat curajul și puterea.
Atrocitățile comise împotriva copiilor, femeilor și civililor trebuie să înceteze! Guvernul României condamnă cu fermitate terorismul și atacurile asupra civililor”.