Câțiva clienți au dat în JUDECATĂ Burger King pentru că sandwich-ul „Whopper” este prea mic
Filiala din SUA a lanțului de fast-food Burger King a fost aspru criticată de clienți. Ei susțin că burgerii sunt cu 35% mai mici decât cei anunțați pe panourile de meniu.
Burger King a fost dată în judecată de mai mulți clienți nemulțumiți care susțin că sandwich-ul „Whopper” este prea mic. Ei declară că preparatul pare mai mare pe panourile de meniu din magazine decât este în realitate.
Cei care au introdus acțiunea în instanță acuză firma că induce în eroare clienții, prezentând burgerul cu o chiflă mai cărnoasă și ingrediente care „depășesc chifla”.
Mai mult, ei arată că, în poze, burgerul arată cu 35% mai mare față de preparatul care li se servește în fast-food, conform Daily Star.
Și alte fast-food-uri au fost date în judecată din același motiv, în SUA
Un judecător american a spus că firma trebuie să se apere împotriva acuzațiilor. Burger King a susținut anterior că nu este necesar să livreze burgeri care arată „exact ca imaginea”, în încercarea de a scoate de pe rolul instanței procesul.
Dar Roy Altman, un judecător de district din Miami, a spus că ar trebui lăsat la latitudinea unui juriu „să ne spună ce cred oamenii” despre acest subiect.
Cu toate acestea, el a respins afirmațiile conform cărora clienții au fost induși în eroare de reclamele TV și online ale companiei.
„Procesul are legătură cu Burger King US, nu cu Burger King UK. Burger King US a confirmat că toți burgerii de vită la grătar, prezentați în reclamă, sunt aceiași burgeri folosiți în emblematicul Whopper, serviți oaspeților din toată SUA”, conform unui comunicat transmis de Burger King UK.
Lanțurile de fast food McDonald’s și Wendy’s se confruntă cu acțiuni în instanță similare în SUA.
Vă recomandăm să citiți și:
Notă de plată de 16.300 de lei într-un restaurant din Cluj. De necrezut cât a lăsat clientul bacșiș