Clipe grele pentru muncitorii răniți în accidentul produs de șoferița băută. Unul dintre ei a rămas fără splină
Doi dintre muncitorii care au fost răniți în urma accidentului mortal care a avut loc pe 17 iunie în Iași, produs de o femeie care se afla sub influența băuturilor alcoolice, sunt în continuare internați la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.
În stare gravă se află unul dintre muncitori, în vârstă de 42 de ani, care a ajuns direct în sala de operație după ce a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Acesta a suferit o ruptură de splină, șoc hemoragic, fractură de bazin și fractură la nivelul umărului, fiind nevoie să se intervină direct chirurgical, iar acum se află în continuare la Terapie Intensivă. Astfel, chirurgii au fost nevoiți să îi îndepărteze chirurgical splina.
„Pacientul va avea nevoie de intervenţie chirurgicală pentru fractura de humerus, deci de braţ. Va fi realizată de către Clinica de Ortopedie împreună cu colegii din Terapie Intensivă şi este nevoie în continuare de sânge şi pentru această intervenţie. Pacientul este stabil hemodinamic, evoluţia post-operatorie, post-splenectomie şi intervenţia pentru plaga lombară este una favorabilă. Sperăm cu toate eforturile făcute de echipa spitalului, cât şi de cetăţenii din Iaşi care donează sânge, evoluţia acestui pacient să fie una bună. Rămâne în continuare în Terapie Intensivă, este intubat, sedat”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Celălalt bărbat care se află la aceeași unitate medicală are 53 de ani și este internat în Clinica de Ortopedie după ce a suferit o fractură de gambă și a avut nevoie să îi fie fixat piciorul cu o atelă ghipsată.
Patru muncitori uciși pe loc
În urma accidentului, patru muncitori au murit și alți trei au fost răniți. Femeia în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit o clădire și a intrat în autoutilitara care se afla parcată pe dreapta și lângă care se aflau mai mulți muncitori de la firma Citadin.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată pe 18 iunie de către magistraţi.