Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că este aproape imposibil ca o primărie să se încadreze în trei pentru a asfalta o stradă corect. Nu este de mirare că în peste trei ani, problema locuitorilor din Chitilia Triaj, care nu au nici asfalt, nici utilități, nu a fost rezolvată. Pe de altă parte, alți primari din București au reușit în trei ani să facă pasaje rutiere și parcuri de la zero.
„Facem străzile cu cadastru, cu rețele, cu tot. Dar pentru școli, avem 10 clase de construit în câteva luni. Soluția pe care am găsit-o a fost să mutăm niște funcționari publici, de la ADP, și de la DGASPC. Am golit niște clădiri, și le-am transformat în școli”, a declarat Clotilde Armand în cadrul podcast-ului moderat de Cosmin Nedelcu „Micutzu”.
Edilul de la Sectorul 1 a vorbit și despre asfaltarea străzilor, făcând declarații uluitoare.
„O stradă asfaltată pe care vrei să o faci corect, conform legii, este imposibil să te încadrezi în trei ani”, a afirmat Clotilde Armand.
În ceea ce privește perioada de trei ani menționată de Clotilde Armand, sunt primari în București care, în acest interval de timp, au reușit să facă pasaje rutiere și parcuri de la zero.
Este vorba de pasaje în sectoarele 3 și 4, și de un parc nou, Liniei, în sectorul 6.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a mai declarat, în cadrul podcast-ului moderat de Cosmin Nedelcu „Micutzu”, că în acest mandat a transformat clădiri în școli. Nu este prima dată când edilul se laudă că a realizat „o școală nouă, de la zero”.
În realitate, primărița i-a trimis pe elevii Colegiului de muzică George Enescu să studieze violoncel și contrabas într-o fostă clădire administrată de ADP, care se află în spatele Casei Presei. Asta în condițiile în care colegiul se află în inima Capitalei, pe strada Occidentului.