Prima pagină » Actualitate » Clotilde Armand nu digeră ÎNFRÂNGEREA și cere anularea alegerilor din Sectorul 1. George Tuță, primar ales: „Procesul a fost validat”

Clotilde Armand nu digeră ÎNFRÂNGEREA și cere anularea alegerilor din Sectorul 1. George Tuță, primar ales: „Procesul a fost validat”

Clotilde Armand nu digeră ÎNFRÂNGEREA și cere anularea alegerilor din Sectorul 1. George Tuță, primar ales: „Procesul a fost validat”

Clotilde Armand a pierdut alegerile pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei, dar continuă să susțină că au existat „fraude” și că, astfel, ar fi fost dezavantajată. Mai mult, Armand a anunțat că a cerut Biroului Electoral Central (BEC) să anuleze alegerile din Sectorul 1 al Capitalei.

Clotilde Armand va preda „ștafeta” în luna octombrie a acestui an, iar primarul ales – liberalul George Tuță – va demara acțiunile prin care își va transpune în realitate proiectele anunțate în campania electorală.

Până atunci, însă, Clotilde Armand lansează acuzație după acuzație și transmite că are dovezi care i-ar susține punctul de vedere și care ar demonstra că alegerile de la Sectorul 1 au fost „fraudate”.

  • „Am cerut Biroului Electoral Central să anuleze alegerile locale din Sectorul 1”.
  • „Nu sunt suspiciuni, avem probe certe pentru aceste hoții electorale care au avut loc pe 9 iunie 2024”.
  • „Am descoperit secții de votare din care lipsesc sute de buletine de vot din urne, procesele verbale au fost modificate grosolan la sediul Biroului Electoral Sector 1, iar în cel puțin 41 de secții de votare (aproximativ un sfert din secțiile de votare din Sectorul 1), cheile de control nu dau 0 (zero), adică numărul de buletine primite este mai mare decât suma dintre cele utilizate și cele anulate, diferențele fiind extrem de mari”.
  • „Certificarea unor alegeri frauduloase pune sub semnul întrebării însuși statul de drept, încrederea cetățenilor în procesul electoral, încurajarea fraudei și a nerespectării principiului legalității în procesele electorale și, în final, la dictatură/ instaurarea unui stat mafiot”.
  • „Toate aceste fraude și nereguli au influențat decisiv rezultatul final al alegerilor”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Victoria lui Tuță e clară, dar Clotilde Armand nu renunță la acuzații

Prima întrebare care se pune este aceea dacă primarul Clotilde Armand poate să accepte înfrângerea pe care a suferit-o în fața lui George Tuță, fără a mai acuza „mutări de culise” care ar fi dus la scenariul în care nu a obținut numărul de voturi pe care îl anticipase.

Nu trebuie uitat că Armand a părut extrem de sigură pe ea, în timpul campaniei electorale, iar rezultatul înregistrat în alegeri a fost un adevărat șoc.

Ce-a de-a doua întrebare este legată de minimalizarea rezultatelor obținute de George Tuță, iar Clotilde Armand pare decisă să le transmită propriilor susținători că doar „sistemul” ar fi învins-o, nu un contracandidat care a reușit să-i convingă pe locuitorii din Sectorul 1 că poate face mult mai mult pentru binele acestora.

Din informațiile transmise de BEC, însă, reiese clar victoria lui George Tuță la alegerile din data de 9 iunie, dar Clotilde Armand nu-și recunoaște înfrângerea și continuă acuzațiile.

George Tuță: „Nu comentez suplimentar circul generat de doamna Armand”

La solicitarea Gândul, primarul ales al Sectorului 1, George Tuță, a declarat că nu mai dorește să comenteze „circul” pe care îl face Clotilde Armand.

„Nu comentez suplimentar circul generat de doamna Armand. Am avut poziție clară pe acest subiect, procesul a fost validat de toți reprezentanții din secțiile de vot și din biroul electoral de sector”, a spus primarul ales George Tuță.

Potrivit datelor centralizate de BEC, Tuță a obținut 36,61% din voturi, iar Clotilde Armand, 35,92% din voturi.

Liberalul George Tuță a primit în luna iunie, după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor de la Sectorul 1, și certificatul prin care se atestă că a câștigat mandatul de primar.

Pe lângă Biroul Electoral Central, și oamenii din secțiile de vot au spus că nu este niciun fel de îngrijorare asupra corectitudinii procesului pe care l-am avut în vot (…) în momentul în care s-au predat procesele verbale și s-au citit buletinele, la fel, nu a fost niciun fel de suspiciune, sau plângere, sau contestație asupra voturilor existente.

A existat un singur moment în care cheia nu s-a potrivit pe procesul verbal și a fost luată decizia de a se renumăra fiecare vot în parte.

George Tuță a avut  401 voturi în procesul verbal, 401 în sacul de vot. Clotilde Armand, 390 în procesul verbal, în sacul cu voturi, 370, adică a avut o greșeală de plus 20 de voturi”, a declarat George Tuță în emisiunea „Cu Gândul la București”. (mai multe detalii AICI)

Daniel Ciungu, consilier local PNL Sector 1: „Inclusiv cei din USR îi cer lui Clotilde Armand să facă un pas în spate”

La rândul său, în exclusivitate pentru Gândul, Daniel Ciungu, consilier local PNL Sector 1, a precizat că nu există nicio îndoială că primarul Clotilde Armand a pierdut alegerile pentru al doilea mandat.

Teoria victimizării continuă și Clotilde Armand a făcut asta tot mandatul. Continuă să o facă și acum. De-a lungul mandatului, a continuat să mintă pe tot felul de teme, nu am nicio așteptare că nu ar face asta și acum.

Până la urmă, rezultatele votului sunt foarte clare și inclusiv în secțiile în care au fost renumărate voturile de cei de la Biroul Electoral a crescut diferența dintre Clotilde Armand și George Tuță, erau mai mulți oameni care votaseră cu George Tuță.

Mai mult, dacă ar fi avut aceste dovezi (n.red. – că au fost fraudate alegerile la Sectorul 1) despre care vorbește, ar fi trebuit să le prezinte Biroului Electoral și dânșii să ia o decizie. În comunicatul de atunci al Biroului Electoral scria foarte clar că Armand a făcut, pur și simplu, o cerere și nu a atașat niciun fel de dovadă din ceea ce scria pe Facebook.

Nu a atașat aceste dovezi la dosar. Nu cunoaștem dacă ele există sau nu. Din punctul nostru de vedere, procesul electoral s-a desfășurat corect, mai multe partide politice au avut observatori în secții și, ulterior, la Biroul Electoral, nimeni în afară de persoana lui Clotilde Armand nu spune aceste lucruri.

Inclusiv cei din USR îi cer, cel puțin la nivel local, să facă un pas în spate pentru că a pierdut alegerile. Și a pierdut, până la urmă, pe lipsa ei de competență, nu pe altceva.

Până la urmă, în alegerile trecute, când contracandidatul ei principal a cerut să fie renumărate voturile, Clotilde Armand a declarat public că nu e nevoie. Acum, fiindcă a pierdut, are nevoie de renumărare. Și această dublă măsură bineînțeles că nu o ajută”, a declarat Daniel Ciungu, în exclusivitate pentru Gândul.

„Clotilde Armand a pierdut pentru că nu a făcut nimic”

În urma acuzațiilor lansate în spațiul public de Clotilde Armand, primarul ales George Tuță a precizat  că este vorba despre o strategie de „victimizare” pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

„Eu cred că este absurdă această strategie de a intimida, dar cred că în spatele acestor acuzații stă de fapt strategia pentru campania din toamnă (n.red. – a USR), și anume:  «Haideți să ne victimizăm acuma, pentru ca în toamnă românii să fie alături de noi».

Dar este foarte clar pentru acest partid (n.red. – USR) că nu mai merge să-i păcălească pe români. În Sectorul 1 n-a mai funcționat, iar Clotilde Armand a pierdut pentru că nu a făcut nimic. Și lucrul ăsta l-am văzut.

Ba din contră, Sectorul 1 s-a degradat și ăsta e motivul, pentru că în celelalte sectoare am văzut că primarii care au făcut treabă au fost realeși. Și au fost realeși cu scorul uriașe”, a spus George Tuță. (alte informații AICI)


CITEȘTE ȘI:

Bucureștenii se topesc între betoane, Nicușor Dan nu are soluția MIRACULOASĂ pentru spațiile verzi. Avocat: „Ne-a lăsat fără regulamente de urbanism”

PNL S1: „George Tuță este noul PRIMAR al Sectorului 1! Clotilde Armand să oprească orice încercare de a pune mâna pe sacii cu voturi”

Un avocat dezvăluie METODA prin care Nicușor Dan TERGIVERSEAZĂ soluționarea litigiilor: „Am cerut să fie amendat pentru abuz de drept procesual”

Varșovia vs. Bucureștiul lui Nicușor Dan | DEZASTRU urbanistic după patru ani de mandat „nicușorist”. Avocat: „Se PLÂNGE non-stop și CERȘEȘTE voturi”

Nicușor Dan a copiat „rețeta” lui Clotilde Armand! Și-a MĂRIT cu 50% SALARIUL de primar general, din fonduri publice: „Pentru a fi solvabil”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și