Cloud-ul guvernamental urcă pe SEAP. Aplicația, utilă „la cele mai de bază servicii de stat”: naştere/căsătorie/divorţ/deces/RAR, promite Ivan
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că, săptămâna viitoare, va fi publicat în SEAP proiectul de Cloud guvernamental dedicat inițiativei de digitalizare a serviciilor publice. În paralel este în lucru aplicaţia unică a statului român şi îşi propune ca termenul de finalizare să fie devansat înspre finalul acestui an sau începutul lui 2025.
Să avem cele mai de bază servicii ale statului român, de la documentele de identitate – permis, buletin, paşaport, evenimentele de viaţă precum naştere, căsătorie, divorţ, deces.Mai mult, atunci când vorbim despre schimbarea proprietăţii unui imobil, acesta va putea să fie făcută în cadrul acestei aplicaţii şi, de asemenea, înmatricularea unei maşini sau programarea pentru verificarea tehnică la Registrul Auto.
Să vă dau o veste bună
„Vă dau o veste foarte bună. Urmează ca săptămâna viitoare să publicăm în SEAP foarte aşteptatul proiect de Cloud guvernamental dedicat, acel proiect care a venit în urma renegocierii PNRR, care va fi baza pentru arhitectura tehnică a infrastructurii informatice a statului român. În această bază lucrăm în paralel la aplicaţia unică a statului român, pentru care am semnat acum două săptămâni contractul de execuţie. Acolo avem termen un an şi jumătate până în septembrie 2025, dar în urma discuţiilor tehnice pe care le-am avut, atât cu colegii din minister, cât şi cu companiile care au câştigat această procedură de achiziţie publică, ne propunem să devansăm foarte mult acest termen înspre începutul anului 2025, final de an 2024, început de an 2025”, a afirmat Bogdan Ivan, întrebat ce servicii publice vor fi digitalizate în perioada următoare, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Şi aici urmează, aşa cum am mai spus-o, să avem cele mai de bază servicii ale statului român, de la documentele de identitate – permis, buletin, paşaport, evenimentele de viaţă precum naştere, căsătorie, divorţ, deces, a continuat ministrul Cercetării.
Acces on-line la buletinele bunicilor
Mai mult, vom putea avea acces la datele personale ale bunicilor, dar nu și a celor mai tineri, născuți înainte de 1921.
„Şi, cel mai important, prin această interconectare cu hub-ul de la Ministerul de Interne, în ultimii doi ani – şi urmează să fie finalizat acest proiect în luna mai a anului 2024 – au fost digitalizate peste 68 de milioane de documente personale, începând cu anul 1921. Vorbim despre un proiect mamut împreună cu cei de la Ministerul de Interne pe care o să-l aducem în practică pentru oamenii din 2024. De asemenea, tot acolo, prioritar este pentru noi să asigurăm inclusiv înscrierea la o formă de învăţământ, la universitate, înscrierea la bacalaureat, la examenul de capacitate, înscrierea la liceu sau la şcoală să fie la un click distanţă pentru părinţi şi pentru tineri; de asemenea, începând cu acest an, toate diplomele de studii care o să fie emise de către Ministerul Educaţiei o să fie dublate de un cod QR, tocmai pentru a avea validarea că aceste diplome sunt unele corecte şi pot să fie citite, ca să zic aşa, de orice angajator din întreaga lume”, a mai precizat Ivan.
Ivan a subliniat că schimbarea proprietăţii unui imobil va putea fi făcută prin această aplicaţie, cât şi înmatricularea unei maşini sau programarea pentru verificarea tehnică la RAR, iar schimbarea proprietăţii unui imobil va putea fi făcută prin această aplicaţie, cât şi înmatricularea unei maşini sau programarea pentru verificarea tehnică la RAR.