Prima pagină » Actualitate » FOTO-VIDEO | CNAIR: Au început lucrările pentru stabilizarea porţiunii din DN 1 unde a avut loc o alunecare de teren

FOTO-VIDEO | CNAIR: Au început lucrările pentru stabilizarea porţiunii din DN 1 unde a avut loc o alunecare de teren

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, sâmbătă, că a demarat lucrările de stabilizare a terenului în zona kilometrului 99 al drumului naţional 1, în dreptul oraşului Breaza din judeţul Prahova, unde vineri s-a produs o alunecare de teren care a afectat parapetul şi prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti.

CNAIR, prin DRDP București, a început intervenția pentru stabilizarea drumului în zona alunecării de pe DN1, Ploiești – Brașov, de la la kilometrul 99+050, în afara localității Breaza, pe sensul de mers către Ploiești, județul Prahova.

„Echipele și utilajele sunt mobilizate în teren și completează zona taluzului cu material de umplutură.

Aceasta este prima faza a intervenției de urgență pentru punerea în siguranță drumului.

Un expert va analiza situația și va stabili soluția necesară stabilizării taluzului (faza a doua)”, conform unui comunicat al CNAIR.

CNAIR: Au început lucrările pentru stabilizarea porţiunii din DN 1 / Sursa foto: Facebook

CNAIR: Au început lucrările pentru stabilizarea porţiunii din DN 1 / Sursa foto: Facebook

O bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti este închisă circulaţiei

Vineri s-a constatat producerea unei alunecări de teren în urma precipitaţiilor din ultima perioadă.

Înzonă au fost instituite mai multe restricţii, iar prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti este închisă circulaţiei.

Drumul este afectat pe o lungime de 50-60 de metri.

Vă recomandăm să citiți și:

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și