„Valahia Expres”: CNAIR anunță că a început realizarea studiului geotehnic pentru Drumul Expres București – Târgoviște
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță, miercuri, că a început realizarea studiului geotehnic pentru Drumul Expres București – Târgoviște.
„Au demarat investigațiile geotehnice pentru stabilirea parametrilor de dimensionare a soluțiilor tehnice și a structurilor, ce vor fi prevăzute în Studiul de Fezabilitate al drumului expres București – Târgoviște”, conform Companiei.
CNAIR: Se vor executa 207 foraje
Pentru întocmirea studiului geotehnic se vor executa un număr de aproximativ 207 foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6 m și 30 m, însumând aproximativ 4200 metri liniari de foraje.
„Traseul drumului expres București – Târgoviște are o lungime de aproximativ 62 km și traversează județele Ilfov (Unitățile Adminstrativ Teritoriale Corbeanca și Buftea) si Dâmbovița (Unitățile Adminstrativ Teritoriale Crevedia, Niculești, Butimanu, Cojasca, Bilciurești, Cornățelu, Dobra, Băleni, Bucșani, Comișani, Văcărești, Ulmi și Târgoviște), asigurând conectarea la rețeaua existentă de drumuri naționale și județene prin 6 noduri rutiere”, menționează CNAIR.