FOTO: CNAIR anunţă că a fost începută verificarea celor 100.000 de șuruburi de pe „Golden Gate”-ul de la Brăila / Câte dintre ele erau slăbite

Publicat: 31 08. 2023, 07:42
Actualizat: 31 08. 2023, 07:54

Compania Naţional de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a fost începută verificarea celor 100.000 de șuruburi de pe „Golden Gate”-ul de la Brăila.

„Echipele constructorului italian Webuild au verificat astăzi 35.000 din cele 100.000 de șuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila.

Dintre acestea au fost identificate aproximativ 70 de șuruburi slăbite”, conform unui mesaj postat pe pagina de Facebook a CNAIR, miercuri seara.

În cursului zilei de joi va continua verificarea celorlalte șuruburi pentru confirmarea faptului că sunt strânse conform normativelor tehnice.

Operațiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.

A fost începută verificarea celor 100.000 de șuruburi de pe „Golden Gate”-ul de la Brăila / Câte dintre ele erau slăbite

Podul va fi recepţionat doar dacă respectă standardele de calitate

Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul și să se asigure că lucrările sunt executate profesionist.
El le-a atras atenția că podul va fi recepționat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR.

Directorul General al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului.

A fost începută verificarea celor 100.000 de șuruburi de pe „Golden Gate”-ul de la Brăila / Câte dintre ele erau slăbite

Pod spectaculos construit de Webuild

Podul de la Brăila, supranumit „Golden Gate” de România, a fost inaugurat pe 6 iulie, însă doar pe varianta „scurtă” Măcin, urmând ca la sfârșitul anului să fie deschisă și varianta Jijila (10-11 km cu profil de Drum Expres).

Podul construit de Webuild are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea.

De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a convenit, în 27 mai 2019, încheierea Contractului de Finanţare nr. 36 pentru proiectul „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” în vederea acordării finanțării nerambursabile, alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Podul suspendat are o lungime de 1974,30 metri. Drumul principal (Brăila – Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan – Măcin) are o lungime de 4,328 km.

CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO | Imagini spectaculoase cu cel mai mare pod din România și al treilea din Europa. Cum se montează tablierul la „Golden Gate” de Brăila

VIDEO | Podul de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, la un pas de inaugurare. Șeful CNAIR: Au început testele de rezistență