CNAIR și CJ Ilfov au găsit o soluție comună pentru a asigura continuitatea circulației pe strada Codrului din Corbeanca
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, împreună cu Directorul General CNAIR, Cristian Pistol, și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, au găsit o soluție comună pentru a asigura continuitatea circulației pe strada Codrului din localitatea Corbeanca.
Thuma le-a dat asigurări locuitorilor din Corbeanca faptul că decizia luată este una provizorie, până ce va fi gata un nou pasaj rutier care va permite tranzitarea Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Ne-am angajat să asigurăm cetățenilor din această localitate o variantă temporară de acces până la construcția unui pasaj rutier care va permite tranzitarea Autostrăzii de Centură a Capitalei, în condiții de siguranță și confort, a transmis șeful CJ Ilfov.
„Varianta provizorie va fi construită cât mai rapid posibil și va tranzita un sector de drum din cadrul lotului 2 al A0 Nord, care, momentan, nu este practicabil”, mai transmite Hubert Thuma.
Strada Codrului este prevăzută în planul Autostrăzii A0 și a fost închisă permanent circulației auto. Aceasta fusese deschisă doar temporar, între anii 2020 și 2023, iar în septembrie 2023 a fost închisă permanent pentru a finaliza ultimii kilometri din Lot 2 Nord A0.
Până la realizarea conexiunii între lotul 1 și lotul 2 al A0 Nord, vom finaliza și pasajul care va facilita circulația între cele două zone ale localității Corbeanca, ce sunt acum întrerupte de A0, a mai precizat președintele CJ Ilfov.
Acest efort a beneficiat de contribuția primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, viceprimarului comunei Corbeanca, Adrian Snagoveanu, dar și primarului comunei Mogoșoaia, Paul Precup.