Prima pagină » Actualitate » CNN: România se află pe lista țărilor în care China ar fi înființat secții de poliție ilegale împotriva disidenților. MAI dezminte informația

CNN: România se află pe lista țărilor în care China ar fi înființat secții de poliție ilegale împotriva disidenților. MAI dezminte informația

CNN: România se află pe lista țărilor în care China ar fi înființat secții de poliție ilegale împotriva disidenților. MAI dezminte informația

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dezmințit luni, prin intermediul unui comunicat, informația transmisă de CNN potrivit căreia la nivelul instituției ar exista un acord semnat cu autoritățile din China care să permită înființarea unor secții de poliție ilegale.

„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu există un acord semnat cu autoritățile din Republica Populară Chineză care să permită înființarea unor astfel de entități. Toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competență al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislația internă a României și pe cea internațională. Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, desfășoară constant, conform competențelor, activități pentru a se asigura că, pe teritoriul României, nu sunt desfășurate activități care să aducă atingere siguranței naționale, ordinii publice și drepturilor cetățenilor”, se arată în comunicatul MAI.

Potrivit unui raport distribuit exclusiv CNN-ului, Beijingul ar fi înființat peste 100 de așa-zise secții de poliție ilegale în afara Chinei. Astfel, se dorește monitorizarea, hărțuirea și, în anumite cazuri, chiar repatria cetățeni chinezi care trăiesc în exil, folosind acorduri bilaterale de securitate încheiate cu state din Europa și Africa.

Noul raport – numit „Patrulează și Convinge” – se concentrează pe scara rețelei și examinează rolul pe care inițiativele comune polițienești dintre China și câteva state europene, inclusiv rolul pe care Italia, Croația, Serbia și România l-au jucat în pilotarea unei rețele mai mari a secțiilor chineze din străinătate.

China a încheiat acorduri similare de patrulare comună cu Croaţia şi Serbia, între 2018 şi 2019, ofiţerii chinezi fiind văzuţi într-o patrulă comună cu omologii lor croaţi pe străzile capitalei Zagreb, încă din luna iulie a acestui an, a relatat presa chineză.

Un oficial al poliţiei din Zagreb, intervievat de Xinhua, a declarat că aceste patrule sunt esenţiale pentru „protejarea şi atragerea turiştilor străini”.

O ştire din 2019 a agenţiei Reuters nota că poliţişti chinezi s-au alăturat poliţiştilor sârbi pentru patrule comune în Belgrad, pentru a ajuta la abordarea afluxului de turişti chinezi. Un ofiţer sârb a punctat că agenţii chinezii nu aveau puterea de a face arestări.

„Safeguard Defenders”, o organizație spaniolă din Madrid care militează pentru drepturile omului, susține că a găsit dovezi privind operarea a 48 de secții de poliție chineze suplimentare în afara țării, de când grupul militant a dezvăluit prima dată în septembrie existența a 54 de astfel de secții.

„Safeguard Defenders” mai spune că astfel de secţii de poliţie chinezeşti au reuşit să se impună şi în Africa de Sud şi în naţiunile vecine datorită unui acord similar cu Pretoria, în vigoare de ani de zile, potrivit News.ro.

Printre exemplele oferite de acest grup se numără următoarele:

  • un cetățean chinez a fost silit să se întoarcă acasă de către agenți care lucrau sub acoperire în secții de poliție chineze dintr-o suburbie pariziană, agenții fiind recrutați pentru acest scop;
  • alți doi chinezi exilați au fost returnați cu forța din Europa – unul din Serbia, celălalt din Spania.

Reacția Chinei

În acest context, China a fost acuzată că îşi foloseşte avanposturile diplomatice şi asociaţiile comunitare aparent neafiliate ca secţii de poliţie ilicite în străinătate pentru a monitoriza cetăţenii chinezi din diaspora şi pentru a-i constrânge să se întoarcă acasă.

Autoritățile de la Beijing nu au negat că operează ceea ce numeşte „staţii de serviciu în străinătate”, dar spun că aceste centre nu sunt reţele de poliţie extrateritoriale, ci organizaţii menite să ajute expaţii chinezi cu actele, cum ar fi, de exemplu… reînnoirea permiselor auto.

Investigații și anchete, în urma dezvăluirilor

Parlamentarii britanici şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la informaţii privind existenţa a trei astfel de sedii în Marea Britanie.

Autorităţile canadiene au spus că investighează acuzaţii potrivit cărora China ar fi deschis secţii neoficiale de „poliţie” pe teritoriul canadian.

Mai multe state europene, printre care Irlanda şi Ţările de Jos (Olanda), au ordonat Chinei să închidă astfel de „celule”, care ar fi fost folosite pentru a face presiuni asupra disidenţilor din exil să se întoarcă în China, unde riscă să fie acuzaţi penal.

De altfel, Olanda a anunțat că are deja o anchetă în curs de desfăşurare. Și Spania a procedat la fel, în acest caz.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate