Coasta de Azur, în flăcări. Peste 6000 de persoane au fost evacuate din hoteluri, campinguri și locuințe. Președintele Franței și-a întrerupt vacanța
Incendiile care au distrus o mare parte dintre destinațiile turistice de lux din zona Mediteranei au ajuns, săptămâna aceasta și pe Coasta de Azur. Peste 6.000 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor care au distrus deja câteva mii de hectare de vegetaţie. O persoană a murit şi peste 20 au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În zona calamitată a ajuns şi preşedintele francez Emmanuel Macron care se afla în vacanţă. El a dat asigurări că pompierii au reuşit să localizeze flăcările şi că s-a reuşit evitarea unui dezastru.
Flăcările au cuprins rapid peste 5000 de hectare de pădure
În plin sezon turistic, Coasta de Azur a fost cuprinsă de fumul gros care se ridică din pădurile cuprinse de flăcări. Iniţial focul a izbucnit la 40 de kilometri de coastă dar din cauza vântului puternic a cuprins rapid peste 5000 de hectare de padure.
Peste 6.000 de oameni au fost evacuaţi din locuinţe, campinguri şi hoteluri
Peste 6.000 de oameni au fost evacuaţi din locuinţe, campinguri şi hoteluri, în timp ce alţii au rămas blocaţi într-un centru de vacanţă pentru angajaţii Air France.
Cel puţin 22 de persoane s-au intoxicat cu fum sau au fost rănite uşor din cauza facului.
Preşedintele Emmanuel Macron, care a mers în zona calamitată, dă însă asigurări că a trecut ce a fost mai rău.
„Din păcate, 3.500 de hectare de pădure au ars. În ce priveşte biodiversitatea şi moştenirea naturală este o cifră teribilă. Astăzi, datorită mobilizării generale, cel mai negru scenariu a fost evitat. Oraşele au fost salvate,nu există victime. Pompierii noştri continuă lupta şi au fost capabili să stabilizeze situaţia”, a declarat Emmanuel Macron.
Au fost mobilizate 11 din cele 12 avioanele de stingere a incendiilor disponibile în Franţa
Preşedintele francez a mai spus că au fost mobilizate 11 din cele 12 avioanele de stingere a incendiilor disponibile în Franţa.
Peste 900 de pompieri au fost de asemenea trimişi în regiune pentru a stinge flăcările. Mai multe drumuri au fost blocate de autorităţi.
Riscul de incendii rămâne ridicat din cauza temperaturilor ridicate şi a aerului uscat. Media temperaturilor din ultimele zile pe Coasta de Azur a fost de 40 de grade.