Cocaină în valoare de peste 850 de milioane de euro, capturată în Sicilia. Drogurile veneau din America de Sud
Peste cinci tone de cocaină au fost capturate de autoritățile italiene, la sfârșitul săptămânii trecute, în largul coastelor Siciliei. Valoarea totală a stupefiantelor confiscate a fost evaluată la peste 850 de milioane de euro.
Captura record a fost posibilă după ce polițiștii italieni au urmărit o navă plecată din America de Sud. Inițial, vaporul a fost abordat de trupele speciale ale poliției în cursul zilei de miercuri, când un avion de observaţie a semnalat că, de pe punte, se aruncă peste bord pachete, în Strâmtoarea Siciliei.
Conform Agerpres, pachetele cu droguri urmau să fie adunate de un trauler care aştepta în apropiere. Vasul de pescuit a fost oprit, iar la bord s-au găsit cantităţi mari de stupefiante, care erau ascunse într-un compartiment secret din spatele unor panouri.
În urma acestei acțiuni au fost reţinuţi doi cetăţeni tunisieni, un italian, un albanez şi un francez.
Preşedintele regiunii Sicilia, Renato Schiafani, a salutat operaţiunea ca pe o lovitură împotriva traficului de droguri. „Drogurile sunt o plagă a societăţii noastre, alimentată de oameni lipsiţi de scrupule care seamănă moarte, înăbuşind speranţe şi distrugând multe familii”.
În aprilie, poliţiştii italieni au găsit aproape două tone de cocaină plutind mare, la est de Sicilia. Oamenii legii cred că drogurile fuseseră lăsate de o navă de transport şi urmau să fie recuperate.
Dosarul Cocaină la Marea Neagră
Narcotraficanții sudamericani folosesc metode similare și pentru transportul stupefiantelor prin România. Una dintre aceste operațiuni au mers însă prost, iar reșeaua a fost destructurată de procurorii români, cu sprijinul anchetatorilor americani ai Drug Enforcement Administration (DEA). Dosarul a fost deschis după ce, la finalul lui martie 2019, poliția a descoperit pe plaja din Sfântu Gheorghe o tonă de cocaină de puritate 90%. Drogurile veneau din Brazilia, de unde au fost aduse până în apele Mării Negre după o escală în Turcia, unde au fost mutate la bordul unui vas sub pavilion ucrainean. Stupefiantele aparțineau unui cartel condus de libanezul Joseph Nour Eddine Nasrallah, zis Șeicul, unul dintre cei mai prolifici exportatori de droguri de pe teritoriul Braziliei.
De la bordul vasului ucainean, stupefiantele au fost aruncate în apă, în Delta Dunării, de unde pachetele, care erau asigurate cu veste de salvare, pentru a nu se scufunda, au fost recuperate de mai mulți scafandrii profesioniși și preluate, cu bărcile, de doi sârbi. Din cauza supraîncărcării, unda dintre bărci s-a răsturnat, iar pachetele cu droguri au ajuns în mare, iar multe dintre ele au fost aduse de valuri pe țărm. Atunci, autoritățile din țara noastră au scos din apă aproximativ o tonă de cocaină.