Cod galben de caniculă, până la sfârșitul lunii, în aproape toată țara. Când ajunge valul de căldură în București

Publicat: 26 07. 2021, 11:40
Actualizat: 26 07. 2021, 11:44
FOTO cu caracter ilustrativ- Pixabay.com

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă, valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie (26-31 iulie), valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat. Luni, 26 iulie, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

Disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

FOTO – ANM

Cum va fi vremea în București, până la sfârșitul lunii

Vremea va deveni caniculară și în Bucureşti, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, potrivit prognozei speciale pentru Capitală în intervalul 26 – 31 iulie, emisă – luni – de ANM

Valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32-33 de grade Celsius, luni, spre 35-36 de grade Celsius, marţi, iar apoi se vor situa în jurul a 38 de grade Celsius.

Temperatura minimă va avea valori, în general, de 20-22 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

CITEȘTE ȘI: