Cod galben de caniculă, până marți seară, în cea mai mare parte a țării. Care sunt zonele exceptate de la avertizare

Publicat: 15 08. 2021, 11:02
Actualizat: 15 08. 2021, 12:32
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare cod galben de caniculă valabilă, până marți seara, în majoritatea zonelor țării. Excepție fac doar câteva județe din nordul și centrul țării, unde ar putea să apară reprize de instabilitate atmosferică, în special în zonele montane.

Astfel, se anunță caniculă și disconfort termic accentuat, în zilele de luni și marți, în aproape toată țară. Potrivit meteorlogilor, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde luni cea mai mare parte a țării, iar marți va persista în regiunile sudice, centrale și estice.

Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 38 de grade Celsius. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala local la munte, în nord și nord-vest, iar marți mai ales în regiunile intracarpatice.

CITEȘTE ȘI: