Cod portocaliu de vijelii în București și Ilfov. A fost emis mesaj RO-Alert
Adminsitrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod portocaliu de furtună și vijelii, pentru București și Ilfov. Avertizarea este valabilă pe 16 iulie, până la ora 16:55.
Astfel, potrivit meteorologilor, se vor înregistra „intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 70-90 km/h, vijelie puternică, averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp, descărcări electrice, grindină”.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.