Cod portocaliu și galben de inundații pe mai multe râuri din țară, până joi. Care sunt județele vizate de avertizare

Publicat: 23 06. 2021, 14:16
Actualizat: 23 06. 2021, 14:22
FOTO cu caracter ilustrativ - ISU Neamț

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de inundații, pe râuri din 16 județe. Avertizarea a intrat în vigoare miercuri, de la ora 12.00, și e valabilă până joi, la ora 12.00.

Astfel, potrivit hidrologilor, sunt vizate râurile din bazinele hidrografice Olt (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), Buzӑu (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret (judeţul Galaţi), Prut (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Cod galben de inundații

Până joi, la ora 24.00, mai multe râuri sunt sub avertizare cod galben de inundații.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Mureş, Niraj, Târnava Mare, Târnava Micӑ (judeţele: Harghita, Mureş și Sibiu), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Argeş (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

CITEȘTE ȘI: