Prima pagină » Vremea » COD ROȘU în România. Șapte oameni au murit din cauza valului de căldură care ține de șase zile consecutive

COD ROȘU în România. Șapte oameni au murit din cauza valului de căldură care ține de șase zile consecutive

Meteorologii anunță că valul de caniculă persistă în continuare atât miercuri cât și zilele viitoare în cel puțin două treimi din țară.

Temperaturile diurne vor rămâne între 33 și 42 de grade, iar cele nocturne nu vor scădea sub 22-24 de grade. Soarele fierbinte a ucis cel puțin un om, în fiecare zi, transmite Observator News.

Cea mai îndelungată avertizare de Cod Roșu din istoria țării

În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista, cu temperaturi maxime de 33-37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, a anunțat ANM.

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens, cu temperaturi maxime între 37 și 42 de grade.

Pe litoral, se vor înregistra temperaturi de 33-36 de grade, transmite ANM. Minimele termice nu vor coborî sub 22-24 de grade, caracterizând nopți tropicale, potrivit News.ro.  În a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar canicula și disconfortul termic vor persista în jumătatea sudică a țării, au precizat meteorologii.

Vremea caniculară a ucis 7 români

Din cauza căldurii, șapte persoane au decedat în ultimele 6 zile.  Ultimul pe lista victimelor este un tânăr de 24 ani din Satu Mare, care a muncit întreaga zi la temperaturi mari. Spre seară a făcut stop cardio-respirator.

Un reporter de la Observator News a efectuat un test pentru a vedea cum reacționează inima unei persoane sănătoase la temperaturi de peste 40 grade Celsius.

„Echipată astfel şi cu un EKG perfect, făcut înainte, începem o zi normală de lucru. Este ora 13:33, sunt 34 de grade la Timişoara şi vrem să vedem cum reacţionează inima unui om sănătos la caniculă. Ora 13:48, cobor de la climă, în plin soare, mergem să întrebăm oamenii, ca la orice ştire, cum suportă canicula. Este ora 14:25, am stat în soare mai bine de jumatate de oră. Acum am ajuns la umbră şi ne hidratăm. După trei ore ne întoacem în cabinetul cardiologului ca să predăm echipamentul şi să vedem ce a înregistrat…”, spune Iulia Pop, reporter Observator.

Cum reacționează corpul uman la temperaturi caniculare

Organismul se resimte, la orice expunere la căldură sau trecere de la cald la frig. Consecințele pot fi grave.  Una din primele manifestări ale afecțiunilor e moartea subită cardiacă”, spune Vladiana Turi, medic specialist cardiologie de la Spitalul CF Timişoara.

„Când afară e cald, corpul nostru are capacitatea de a se proteja prin transpirație. Apa se evaporă şi corpul rămâne o perioadă mai rece. Însă dacă sunt peste 35 de grade, iar umiditatea e crescută, apa din transpirație nu se mai evaporă”, adaugă medicul.

Corpul își pierde capacitatea de a se răci. Atunci apar hipertermia și șocul termic, moment în care temperatura corpului poate depăși 40 de grade. Dacă nu se intervine rapid, apare decesul, transmite Observator News.

Temperaturi record

La staţiile meteo din ţară s-au înregistrat zilnic recorduri de temperaturi, pragul critic atins ieri, 17 iulie, fiind de  139 de recorduri.

A fost cea mai călduroasă zi de 17 iulie din ultimii 65 de ani. Maxima a fost la Cernavodă: 41.7 grade Celsius.

Temperatura maxima în Capitală a fost de  41.5°C .

Sursa Foto: Shutterstock 

Citește și: RECORD de temperatură în România! Câte grade vor fi pe 14 iulie 2024 în București, potrivit meteorologilor Accuweather

 

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele
Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de ... vezi toate articolele

Citește și