Cod roșu de CANICULĂ în România. Temperaturile ajung la 42 de grade. Pe litoral se anunță o vreme de foc

Publicat: 17 07. 2024, 08:19
Actualizat: 17 07. 2024, 08:20
Caniculă / Sursa FOTO: Shutterstock

Meteorologii anunță că valul de caniculă persistă în continuare atât miercuri cât și zilele viitoare în cel puțin două treimi din țară.

Temperaturile diurne vor rămâne între 33 și 42 de grade, iar cele nocturne nu vor scădea sub 22-24 de grade.

În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista, cu temperaturi maxime de 33-37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, a anunțat ANM.

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens, cu temperaturi maxime între 37 și 42 de grade.

Pe litoral, se vor înregistra temperaturi de 33-36 de grade, transmite ANM.

Minimele termice nu vor coborî sub 22-24 de grade, caracterizând nopți tropicale, potrivit News.ro.

În a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar canicula și disconfortul termic vor persista în jumătatea sudică a țării, au precizat meteorologii.