Colțul de rai situat la doar 40 de kilometri de Brașov. Este tot mai căutat de turiști

Publicat: 02 07. 2023, 16:53
Actualizat: 02 07. 2023, 18:49

România are numeroase locuri absolut fabuloase, de o frumusețe aparte, care te pot lăsa fără cuvinte în fața comorilor naturii. 

Unul dintre aceste locuri este Vama Buzăului, din județul Brașov, a opta destinație ecoturistică din România. La poalele Munților Ciucaș, la 40 de kilometri de Brașov, se află comuna Vama Buzăului, aceasta fiind din ce în ce mai căutată de turiștii dornici de liniște și aer curat, mai ales că localitatea a reușit să dezvolte un turism durabil.

Mai mult decât atât, rezervația de zimbri și potecile superbe, pentru drumeții,  îi atrag pe cei care iubesc natura.

În plus, prețurile pentru cazare nu sunt foarte mari. Pentru o cameră dublă, turiștii plătesc pe noapte în jur de 400 de lei, iar prețul include și micul dejun.

Multe preparate sunt luate din zonă. Avem o seră proprie și încercăm ca toate produsele să fie locale. Avem biciclete de închiriat pentru plimbările în aer liber, curtea este mare, au loc de relaxare. Cel mai și cel mai mult îi atrag camerele aranjate în stil tradițional”, spune Andra Anghel, administrator de pensiune, potrivit stirileprotv.ro.

Tot în zona Vama Buzăului, turiștii pot vizita Cascada Urlătoarea, cea mai cunoscută atracție a locului, dar și rezervației de zimbri din zonă, care se întinde pe 10 hectare, unde trăiesc 14 zimbri, dar si 8 reni, 15 mufloni, 8 cerbi și 8 păuni.

Citește și: Locul superb din România pe care nu îl știu mulți. Are dimensiuni impresionante

Citește și: LACUL glaciar spectaculos de pe Transfăgărășan. E aproape de Bâlea, dar puțini români știu de el