Comisarul european pentru afaceri interne vizitează, luni, România pentru a discuta situaţia de la graniţa cu Ucraina

Publicat: 28 02. 2022, 03:43
Actualizat: 28 02. 2022, 16:13
FOTO - Caracter ilustrativ: Facebook.com/departamenturgente

Comisarul european Ylva Johansson, responsabil pentru afaceri interne, va efectua luni o vizită la Suceava şi la Bucureşti, care se va concentra pe situaţia de la graniţa cu Ucraina, conform unui comunicat de presă al executivului UE.

La Bucureşti, înaltul oficial european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul de interne Lucian Bode, scrie Agerpres. Comisarul va efectua şi o vizită la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, urmată de o conferinţă de presă. De asemenea, va participa la o masă rotundă cu reprezentanţi ai societăţii civile.

La Suceava, Ylva Johansson va vizita tabăra mobilă de asistenţă umanitară din zona PTF Siret şi va susţine declaraţii de presă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.