Comisarul european pentru buget: Sprijinim România să devină competitivă. / Ne aflăm în plin mijloc al crizei și ar trebui să începem să vedem lumina de la capătul tunelului
Johannes Hahn, comisarul european responsabil pentru buget şi administraţie, a declarat, joi, într-o conferință comună cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Victoria, că România va fi sprijinită să devină și mai competitivă, deoarece „pe viitor ne așteaptă probabil și alte crize”. Oficialul european a discutat cu Orban planul de relansare economică a României și a UE și are întâlniri, joi, și cu vicepremierul Raluca Turcan, și cu miniștii Finanțelor și al Fondurilor Europene.
Comisarul european Johannes Hahn se află, joi, în vizită la București, pentru a discuta cu reprezentanții Guvernului Româniii despre viitorul buget UE pe termen lung şi la fondul de redresare şi rezilienţă, precum şi la legislaţia europeană referitoare la resursele proprii şi la respectarea principiului statului de drept, conform agendei oficiale.
„În viitor ne așteaptă probabil și alte crize”
În urma primei întâlniri, cu premierul Ludovic Orban, cei doi au susținut, la Palatul Victoria, declarații comune de presă.
„Am ales Bucureștiul pentru a discuta temele importante și legate de strategia referitoare la reziliență, care este deosebit de importantă, și Consiliul Europei din iulie a acordat o atenție deosebită. Peste toate acestea, pentru programul Next Generation EU. Prin urmare am acordat o atenție fără precedent a acestor aspecte. Deja de șapte ani Uniunea Europeană se concentrează asupra acestor aspecte, dar de acum, în condițiile actuale, ne vom focusa cu mai mare intensitate pentru a vedea cum aceste fonduri și acești bani pot veni în ajutor, în viitor, și în ce mod să investim în acest viitor, nu doar se umplem anumite goluri. România, de pildă, ar trebui să devină mai rezilientă și să o sprijinim să își revină, să devină și competitivă deoarece în viitor ne așteaptă probabil și alte crize”, a spus comisarul european responsabil pentru buget și administrație.
Johannes Hahn a spus că a discutatcu premierul planul de revenire pentru economia României, despre care comisarul european și-a exprimat speranța că nu va fi „prea îndelungat”.
„Acesta implică și buget, și termene foarte concrete. România să se numere printre cei mai importanți beneficiari. Aceste fonduri vor fi la dispoziția României pentru următorii ani”, a declarat Hahn, citat de Mediafax.
Johannes Hahn și-a exprimat speranța că Guvernul României va reuși să gestioneze oportunitățile și să le valorifice, astfel încât, pe viitor, România să poată deveni unul din jucătorii cheie în Parlamentul European.
„Vreau să spun că acum ne aflăm în plin mijloc al crizei și ar trebui să începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Ceea ce ține de Uniune, vom face și să vedem care este suma care este necesară și pentru revenirea țării dumneavoastră”, a mai spus comisarul european. Astfel, prioritățile punctate sunt investițiile în mecanismele care să combată schimbările climatice și energia verde.
Poziția României privind planul de relansare economică
La rândul său, premierul Ludovic Orban a declaratcă discuțiile au fost despre planul de relansare economică al Uniunii Europene, cu specific pe structura planului național de reziliență și recuperare.
„Am evidențiat că noi vom susține Comisia Europeană și poziția noastră va fi aceea de a sprijini adoptarea cât mai rapidă a tuturor reglementărilor necesare, astfel încât atât bugetul UE, reglementările aferente exercițiului financiar multianual să fie adoptat într-un termen cât mai scurt și, de asemenea, toate detaliile legate de planul de relansare economică care a fost adoptat de Consiliul European”, a spus Orban.
Comisarul european are programate întâlniri și cu vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.