FOTO | Comisarul european Ylva Johansson, în vizită la taberele pentru refugiații ucraineni din nordul României
Comisarul european Ylva Johansson, responsabil pentru afaceri interne, se află într-o vizită la Suceava și la Bucureşti, în data de 28 februarie 2022, se arată într-un comunicat oficial. Cu această ocazie, ea a mers în tabăra mobilă de asistență umanitară din zona PTF Siret.
Scopul vizitei a fost acela de a aborda evoluțiile generate de conflictul din Ucraina, precum și măsurile avute în vedere de autoritățile române pentru gestionarea situației de la frontierele externe ale UE și a unui eventual aflux masiv de persoane deplasate din zona de conflict.
În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian Bode a salutat măsurile adoptate de Comisia Europeană în contextul situației din Ucraina și implicarea Comisiei în relația cu Statele Membre și, de asemenea, sancțiunile impuse de la nivelul Comisiei Federației Ruse.
Totodată, au fost analizate situația cu privire la fluxurile de cetățeni ucraineni, cererile de azil depuse, precum și măsurile întreprinse de România pe palierul protecției civile pentru gestionarea situației de la frontieră.
Alături de ministrul afacerilor interne, domnul Lucian Bode, doamna Comisar Johansson a efectuat o vizită în teren la punctul de trecere a frontierei Siret și la tabăra mobilă amplasată în zonă, iar ulterior a participat la o ședință de lucru la sediul IGPF și a vizitat Centrul Operațional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Cu această ocazie, doamna Comisar Johansson a apreciat în mod deosebit nivelul foarte bun mobilizare al autorităților române în gestionarea provocărilor de la frontieră și în furnizarea asistenței umanitare către cei în nevoie.
„Salut prezența în România a doamnei Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne din cadrul Comisiei Europene. Sunt bucuros să constat că în fața provocărilor, România nu este singură și beneficiem de întreg sprijinul partenerilor europeni, fapt confirmat astăzi și de prezența doamnei comisar Johansson. Doresc să-i mulțumesc pentru vizita în România, un gest de solidaritate față de țara noastră în aceste momente. Domnia sa este un prieten al României care sprijină necondiționat proiectele de țară ale României”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode.
De asemenea, au fost evidențiate modalitățile în care țara noastră acordă sprijin cetățenilor altor state care au fost evacuați din Ucraina prin România spre statele de destinație, precum și răspunsul oferit la solicitările de sprijin ale partenerilor din Ucraina, inclusiv prin intermediul Mecanismului pentru Protecție Civilă al Uniunii.
Nu în ultimul rând, în cadrul discuțiilor ministrul afacerilor interne, domnul Lucian Bode, a evidențiat reacția admirabilă a societății civile care participă la efortul comun de a ajuta cetățenii ucraineni și a mulțumit pe această cale tuturor celor implicați.
În total, potrivit ultimelor date anunțate luni dimineață de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, sunt înregistrate 70.803 de persoane care au trecut granița din Ucraina, iar 37.490 au ieșit spre Ucraina. Astfel, peste 33.000 de refugiați sunt, în prezent, în România, iar 373 au aplicat pentru procedura de azil.
FOTO: MAI