Comisarul-șef al Gărzii de Mediu: Structuri de crimă organizată fac presiune pe punctele vamale
Structuri de crimă organizată fac presiuni pe punctele vamale din România pentru a introduce cantităţi tot mai mari de deşeuri în ţară, a declarat, joi, la Craiova, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Octavian Berceanu.
“Cumva trebuie poate să refacem şi legislaţia, pentru că afară astfel de activităţi (n.red.: gropile ilegale de gunoi) sunt infracţiuni. Nimeni nu vine cu un TIR de moloz din construcţii să îl arunce oriunde, pentru că acolo, pe lângă amenda foarte mare şi confiscarea autovehiculului ca măsură complementară, există şi încadrarea penală pentru infracţiuni. Şi asta poate trebuie să adaptăm şi noi în România, pentru că valul acesta de depozitări ilegale este cel mai mare din Europa. De ce avem un val de deşeuri la graniţă? Pentru că, în 2018, China a interzis importurile de deşeuri. Ca să neutralizezi aceste deşeuri afară, te costă cam 250-300 euro per tonă, iar în România costurile pentru depozitare sunt mult mai mici, de 50-70 de euro. Şi atunci este un întreg business dezvoltat, iar noi acum facem muncă de prevenţie să oprim deşeurile care intră în ţară, să oprim containerele şi facem muncă de destructurare a structurilor de crimă organizată care s-au înfiinţat în spatele acestui business. Presiunea mare este pe punctele vamale: încearcă de fiecare dată să găsească un moment de neatenţie la modul de acţiune al vameşilor, poliţia de frontieră, comisarii de mediu şi atunci solicitările noastre sunt permanente, 24 de ore din 24”, a declarat Octavian Berceanu în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit comisarului general al GNM, presiunea la punctele vamale a crescut în ultimele luni şi unul dintre motive ar fi că în Europa s-au epuizat capacităţile de stocare a deşeurilor, scrie Agerpres.ro.
“Nu ştiu exact motivul, dar este o presiune foarte mare. Poate unul din motive este că s-au epuizat capacităţile de stocare în Europa: cum avem noi aceste depozite şi incineratoare, volumul a crescut foarte mult, capacităţile de stocare au scăzut, s-au umplut, şi atunci trebuie revărsate aceste deşeuri undeva. Nemaifiind o poartă deschisă către China, cum aruncă şi cei care transportă ilegal molozul, îl arunci în cel mai apropiat spaţiu liber, în spaţiu verde, undeva unde nu te vede nimeni. Asta fac ei. Încearcă să mute aceste deşeuri undeva unde nu îi mai vede nimeni, în Europa, sub diferite forme”, a explicat Berceanu.
O metodă prin care structurile de crimă organizată încearcă să introducă ilegal deşeuri în România este cu ajutorul TIR-urilor
La Constanța, anchetatorii au descoperit un nou lot de containere pline de deşeuri. Aproape 2.000 de tone de materiale nereciclabile ar fi ajuns în gropile de gunoi din România, creând o poluare fără precedent.
Doar joi autorităţile au verificat 15 containere, toate pline cu saci care conţin materiale nereciclabile. Este vorba de aproximativ 300 de tone de deşeuri, mai exact un amestec din fire electrice, bucăţi de plastic, lemn, componente electronice, baterii, piese de calculator şi alte materiale extrem de periculoase pentru mediu.
Citește și: Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a mers în control pe litoral: „Am găsit multă mizerie”