Comisiile Senatului au votat eliminarea obligației de stocare pentru prosumatorii activi. Antal Lóránt: Nu putem schimba regulile în timpul jocului

Publicat: 17 09. 2024, 14:08
Actualizat: 17 09. 2024, 14:08
Sursa foto - caracter ilustrativ

Membrii comisiilor de raport din Senat au votat, marți, ridicarea obligației impusă și prosumatorilor deja existenți pentru instalații de stocare a energiei electrice, așa cum prevedea proiectul de lege votat în vară de Camera Deputaților, for decizional, dar trimis în Parlament pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis, după cum a anunțat senatorul Antal Lóránt (UDMR), președintele Comisiei pentru energie.

Senatorii din Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia economică, industrii și servicii – care trebuie să elaboreze raportul, favorabil sau nefavorabil, pentru votul din plenul camerei superioare a Parlamentului – au votat marți, în ședință comună, modificarea proiectului de lege prin care prosumatorii deja existenți ar fi fost obligați să-și instaleze capacități de stocare a energiei electrice, eliminându-se această prevedere, a anunțat președintele Comisiei pentru energie, senatorul Antal Lóránt. Aceasta era una dintre obiecțiile șefului statului, care a retrimis proiectul în Parlament, în luna iulie, în cadrul controlului de legalitate anterior promulgării.

„Nu putem schimba regulile în timpul jocului!”, a transmis senatorul Antal Lóránt.

Mai exact, este vorba de Proiectul de lege (L171/2024) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.32/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și adoptarea unor măsuri în domeniul energiei.

Proiectul de act normativ a fost trimis Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, pe 18 iulie, și avea termen-limită pentru depunerea raportului pe 4 septembrie, conform fișei legislative, care nu a fost actualizată cu votul din comisii.

Ce a sesizat șeful statului

Potrivit președintelui, noile prevederi ale legii, deși necesare pe fond, sunt inoportune și inaplicabile în forma în care sunt reglementate.

„Încurajez Parlamentul să identifice acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice. Totodată, pot fi incluse în legislație și prevederi complementare, precum instituirea de programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau de măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”, se arată în declarația publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

La întrebarea presei, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat ulterior că decizia președintelui de a trimite spre reexaminarea Parlamentului legea care impune unei categorii de prosumatori să cumpere capacități de stocare a energiei se încadrează în prerogativele constituționale ale șefului statului.

Traseul din Parlament

Potrivit comunicatului transmis de senatorul UDMR, proiectul de lege prin care se aproba o ordonanță de urgență a Guvernului menită să pregătească cadrul legislativ pentru perioada de tranziție de după eliminarea plafonării prețurilor la energie a trecut de Senat fără schimbări cruciale încă în aprilie, dar a fost modificată în grabă în cadrul ultimei ședințe a Camerei Deputaților din sesiunea trecută, în iunie.

„Modificarea introducea obligativitatea instalării de capacități de stocare pentru prosumatorii deja existenți care au capacități de producție între 3 și 400 de kW până la sfârșitul anului 2027, în caz contrar fiindu-le limitată cantitatea pe care o pot injecta în rețea. Amendamentul depus în acest sens nu doar că aducea obligații aplicabile retroactiv prosumatorilor, ea nu corespundea nici principiului bicameralismului, nefiind supusă analizei comisiilor din Senat”, se arată în comunicat.

Senatorul UDMR precizează că, după ce a intrat în dezbatere în cadrul Senatului, pentru reexaminare, Comisiile pentru energie și economică au amânat votul asupra lui marțea trecută cu o săptămână, cu scopul de a putea lua o decizie informată pe baza datelor și analizelor cerute de la instituțiile relevante în acest caz, Ministerul Energiei, Administrația Fondului pentru Mediu și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, care, potrivit lui Antal Lóránt, nu au trimis vreun răspuns punctual privind stocarea în cazul prosumatorilor, până la începutul ședinței.

„Am venit cu soluția cea mai naturală și normală, ceea ce se înțelege greu în România: nu putem schimba regulile în timpul jocului! Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanțe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivității. Acest principiu este general valabil pentru toate ariile de activitate din viața socială și economică, așa cum este și pentru prosumatori. Legea votată și alterată pe ultima sută de metri a sesiunii parlamentare trecute în plenul Camerei Deputaților trebuia îmbunătățită”, a declarat Antal Lóránt după votul de marți.

Proiectul a primit și trei avize, favorabile, de la la trei comisii de specialitate, dar așteaptă votul în alte patru.

Odată votat raportul, proiectul de lege intră în dezbaterea primei ședințe de plen a Senatului, programată săptămâna viitoare, apoi merge iar la Camera Deputaților, for decizional.

Creștere accelerată a numărului de prosumatori

Capacitatea instalată a prosumatorilor – adică românilor care și-au montat, în principiu, instalații de producere a energiei electrice pentru consumul propriei gospodării – era estimată de conducerea ANRE că va depăși producția celor două reactoare de la Centrala nucleară de la Cernavodă până la finalul anului.

Conform celor mai recente date oficiale publicate de ANRE, la finalul  lunii mai, numărul total al prosumatorilor racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție crescuse la 137.400, dintre care 119.046 de persoane fizice și 18.354 de persoane juridice.

Puterea instalată totală a depășit pragul de 1.400 MW de la Cernavodă, ajungând la 1.780,23 MW, la finalul lunii mai.

Defalcat, persoanele fizice au o capacitate instalată de 762,15 MW, iar cele juridice, de 1.018,08 MW, potrivit ANRE.

Citiți și:

Klaus Iohannis retrimite în Parlament legea care prevede obligația de stocare a energiei produse din resurse regenerabile. Declarația președintelui

Românii care vor bani pentru panouri sunt obligați să cumpere și instalații de stocare. Cu cât va crește finanțarea prin Casa verde fotovoltaice