Compania Municipală Termoenergetica București încheie furnizarea CĂLDURII, începând de marți
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță încheierea perioadei de furnizare a energiei termice către consumatorii racordați la sistemul centralizat, începând de marți.
Oprirea agentului termic va fi efectuată progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare și prin închiderea instalațiilor către consumatori, efectele fiind resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.
„Reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare”, arată sursa citată.
De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepție obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe şi alte instituţii asemănătoare – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor legali ai acestor instituţii.
De asemenea, asociațiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanții legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.
Potrivit legislaţiei, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 20,00 – 06,00.