Companie de despăgubiri către pasagerii Blue Air: „Şansele să-şi recupereze banii sunt foarte mici”. Paguba, estimată la 30 milioane euro

Publicat: 09 10. 2022, 21:55
Sursa FOTO: Facebook

Compania românească Blue Air a rămas cu doar două avioane în flotă şi cu ultimele solicitări pe masa Guvernului pentru ştergerea datoriilor uriaşe. Însă operatorul nu mai are nicio speranţă să decoleze din nou. Specialiştii spun că şansele ca cei care şi-au cumpărat bilete să îşi recupereze banii sunt foarte mici. 

ANPC a sancționat zilele trecute Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, a precizat la acel moment Horia Constantinescu, președintele ANPC.

El a ținut să precizeze că reprezentanții companiei aeriene Blue Air, nu s-au obosit nici măcar să răspundă la telefon. Lăsând la o parte faptul că nu există nicio dovadă, încă, pentru care banii călătorilor au dispărut fără urmă.

Șansele ca pasagerii să recupereze paguba sunt extrem de mici, cred și companiile de despăgubiri pasageri.

„A fost o continuare absolut naturală. Blue Air nu venea pe un trend de a achita datoriile către pasageri. Chiar şi în momentul în care exista o decizie judecătorească aceasta nu era pusă în aplicare de bunăvoie”, spune Ramona Colea, firmă despăgubiri pasageri pentru observatornews.ro

Bilete de avion Blue Air în valoare de 30 de milioane de euro: bani greu de recuperat

Deşi se afla într-o situaţie dificilă, Blue Air a vândut bilete până în ultima clipă. În jur de 30 de milioane de euro ar avea de recuperat pasagerii care şi-au luat ţeapă.

„Şansele ca pasagerii Blue Air să-şi mai recupereze banii sunt foarte, foarte mici. Ce se întâmplă acum este că se primesc reclamaţii de la pasageri chiar şi pentru zborurile pe care aceştia le-au achitat în 2023”, adaugă Ramona Colea, firmă despăgubiri pasageri.

„Soarta Blue Air rămâne în aer. Compania are, în momentul de faţă, doar două aeronave de tip Boeing 737 şi tot mai mulţi angajaţi se îndreaptă spre competitorii care îi aşteaptă deja cu sesiunile de recrutare pregătite”, arată Greta Neagu, reporter Observator. Într-un răspuns pentru Observator, reprezentanţii Blue Air spun că în prezent acționariatul a acceptat absolut toate condițiile impuse de investitori și aşteaptă răspunsul final din partea autorităților române. „Mai mult decât atât, Blue Air speră şi în prescrierea acestor datorii. Asta ar fi şansa companiei aeriene”, crede Ramona Colea.

Cel mai rău scenariu pentru companie

Cel mai rău scenariu este executarea silită. Dacă Blue Air nu va veni, în mod miraculos, pe ultima sută de metri, cu banii. „Singurul low-cost românesc. Era, bine spus. E foarte rău, pentru că noi avem nevoie să zburăm. Venim în vacanţe sau plecăm cu afaceri”, mărturiseşte o femeie.

„Înţeleg că urmează o întâlnire cu această companie pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu mai are capacitate de a merge mai departe”, a declarat Florin Câciu, ministrul Finanţelor. Soarta Blue Air ar putea fi decisă până la finalul acestei luni.