Complexul Energetic Oltenia, detalii despre accidentul în care trei mineri au murit și alți 10 au fost răniți: „În timpul coborârii pe o pantă, camionul a derapat pe un pod şi a căzut peste transportor”

Publicat: 17 01. 2023, 20:05
Actualizat: 17 01. 2023, 20:40

Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au venit marți, prin intermediul unui comunicat, cu unele precizări în legătură cu accidentul în care și-au pierdut viața trei mineri și alți zece au fost răniți. De asemenea, compania a transmis mesaje de condoleanțe familiilor victimelor.

„În data de 17 ianuarie, în jurul orei 13:00, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, personalul care a participat la intervenţia mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul (camion-n.r.) a derapat pe pod şi a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariaţi ai CE Oltenia, dintre care 3 au decedat. Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi cercetate şi stabilite cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii acestuia”, au transmis reprezentanţii CE Oltenia.

FOTO – ISU Gorj

De asemenea, se mai arată în comunicat, „conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmite sincere condoleanțe familiilor îndurerate”.

FOTO – ISU Gorj

Trei persoane au murit și 10 au fost rănite, fiind transportate la spital, în urma accidentului produs marți, la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj, au anunțat echipele de intervenție la finalul misiunii.

FOTO – ISU Gorj

Din cauza numărului mare de victime, autoritățile din județul Gorj au activat Planul Roșu de Intervenție, care a fost dezactivat în jurul orei 16:00. În zonă a fost amenajat un punct medical pentru victimele accidentului.

FOTO – ISU Gorj

La fața locului au fost alocate o mașină de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ, precum și două elicoptere SMURD.